Ultimele Știri

Proteste, greva foamei și lanțuri la unitățile miniere din Lonea şi Lupeni

Protest mineri Valea Jiului

Patru mineri au intrat în greva foamei, iar alți 200 de la mina Lonea au plecat în marş spre sediul Complexului Energetic Hunedoara din Petroşani, aflat la peste opt kilometri distanţă, în semn de protest pentru lipsa unui plan de redresare care să garanteze că minele nu vor fi închise.

Protestul minerilor din Valea Jiului se extinde. După ce liderul sindical de la Lonea, Vasile Păduraru, a intrat de aseară în greva foamei şi s-a legat cu lanţuri de poarta de la intrarea în mină, alți trei mineri i s-au alăturat, iar cei peste 200 de mineri care trebuiau să intre în schimburile trei şi patru, au refuzat să meargă în subteran şi au protestat în faţa sediilor celor două unităţi miniere.

11123625_878683245536476_1595023128_n-660x330

După câteva ore minerii din Lonea şi Lupeni au plecat în marș spre Complexul Energetic Hunedoara, unde au ajuns în jurul orei 13. Aceștia au scandat minute în șir în faţa unității: „Minerii și Valea și-au pierdut răbdarea”,  „Unitate” și „Țara noastră sfântă, nimeni să nu o vândă”.

Minerii cer soluţii concrete din partea Guvernului şi un plan de redresare care să garanteze că minele nu vor fi închise. Ei se tem că cele patru mine viabile vor intra într-un program accelerat de închidere, la fel ca cele trei unităţi aflate deja în conservare, şi nu vor să înceteze protestul până când nu vor primi asigurări ferme în acest sens.

Unul dintre liderii sindicatului minier a vorbit cu ministrul Energiei, care i-a transmis că mâine se va deplasa în Valea Jiului pentru a încerca să găsească o soluţie la această criză, împreună cu administraţia Complexului.

Comentarii prin Facebook

4 Comentarii on Proteste, greva foamei și lanțuri la unitățile miniere din Lonea şi Lupeni

  1. Stoparea taieri padurilor.

  2. Sa se stopeze taierea padurilor ni se iea dreptu la viata .Padurea este viata poporului roman .

  3. Socat mineri în greva valea j ului lonea si lupeni doua zile in greva 2015

  4. Stiri, informatii, consultanta si calcul pensii. Azi informatii pretioase pentru cei care au muncit in Grupa 1

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*