Ultimele Știri

Protestatar către Cioloș: De ce permiteţi să fie aduşi migranţi islamişti în România?

ciolos

Un bărbat prezent, vineri, în faţa Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, i-a strigat premierului Dacian Cioloş, în momentul în care acesta a ajuns acolo, „De ce permiteţi să fie aduşi migranţi islamişti în România?” şi „Să vă fie ruşine pentru ce faceţi românilor!”.

Protestatarul, un boxer şi naţionalist convins pe nume Călin Marincaş, l-a întrebat pe premierul Dacian Cioloş de ce a fost de acord cu primirea refugiaţilor în România.

„România a luat această decizie de a primi imigranţi, care nu are de-a face cu Constituţia, pentru că România face parte din UE şi are drepturi, dar şi obligaţii. România s-a angajat la câteva sute, în timp ce alte ţări au primit zeci de mii”, a spus Cioloş.

„Dumneavoastră condamnaţi poporul român la islamizare!”, l-a contrat protestatarul.

„De sute de ani trec prin România tot felul de comunităţi şi românii au rămas şi vor rămâne în continuare”, a fost replica lui Cioloş.

Întrebat de unde ştie că printre imigranţii primiţi de România nu se află şi terorişti, Dacian Cioloş a răspuns:

„Ştiu pentru că sunt prim-ministru. Cei care au venit au fost aleşi pe sprânceană”.

Partidul Noua Dreaptă a anunţat că se opune primirii de imigranţi ilegali pe teritoriul României şi condamnă decizia Guvernului Cioloş de relocare la Centrul pentru refugiaţi de la Galaţi a primului lot de imigranţi transferaţi din Grecia şi Italia.

„Este în fapt o deportare efectuată împotriva voinţei acestor imigranţi care nu-şi doresc să trăiască în România dar şi împotriva Constituţiei României care prevede la art. 3 că „pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”. Pe cale de consecinţă, Partidul Noua Dreaptă solicită demisia imediată a premierului Dacian Cioloş, a ministrului de Interne Petre Tobă şi a chestorului Vasile Viorel, numit recent în fruntea Inspectoratului General pentru Imigrări şi vinovat in mod direct de trimiterea cererilor de transfer a imigranţilor din Grecia şi Italia. Prin acest act iresponsabil, actualul guvern a trădat România şi nu mai poate pretinde niciun fel de legitimitate”, a transmis Noua Dreaptă.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*