Protest faţă de decizia Senatului în cazul lui Gabriel Oprea, iniţiat pe Facebook

gabriel oprea

Mai multe persoane au iniţiat pe Facebook o mişcare de protest faţă de decizia dată de senatori în cazul lui Gabriel Oprea, fiind deschisă o pagină intitutală „Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat”, unde câteva sute de persoane şi-au anunţat prezenţa în faţa Senatului, joi, la ora 18.00.

„Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Poliţistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă şi deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de interne, şeful său. Un poliţist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în faţa justiţiei, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii. Fraţilor, nu sunteţi. Nici dumnezei şi nici invincibili. De aceea, joi ieşim în stradă, chiar la voi acasă, domnilor senatori. Noi, simpli cetăţeni indignaţi venim la intrarea dinspre Senat a Parlamentului României, să-l comemorăm pe Bogdan Gigină şi să cerem dreptate. Poate aşa vă amintiţi că nu există vreo diferenţă magică între noi şi voi, că legea este aceeaşi pentru toţi şi că justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba”, este mesajul postat pe Facebook.

Protestul va avea loc joi seara, în intervalul 18.00 – 21.00.

Senatul României a respins, luni, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină. Procurorii DNA au precizat că respingerea cererii de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul lui Gabriel Oprea are drept consecinţă blocarea anchetei penale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *