Ultimele Știri

Propunerile Greciei pentru un nou acord de finanțare

Grecia propuneri

Guvernul Alexis Tsipras a trimis în această noapte propunerile pentru un nou acord de finanţare externă, care este asemănător celui înaintat la sfârșitul lunii de creditorii internaționali. Astfel, Grecia este gata să accepte reforme în sistemul de pensii şi creşteri de taxe în schimbul unei asistențe financiare, pe trei ani, în valoare de 53,5 miliarde de euro.

Guvernul elen se luptă pentru evitarea falimentului şi este pregătit pentru un acord pentru un al treilea pachet de ajutor în schimbul unor reforme. După ce le-a trimis propunerile sale, Tsipras a cerut legislativului un vot de sprijin, pentru ca acesta să poată negocia pachetul de reforme cu UE, BCE şi FMI.

locul Greciei în zona euro după ce a ratat deja, la 30 iunie, o plată scadentă către FMI, iar noi măsuri de austeritate au fost respinse de populaţie pe 5 iulie, prin referendumul convocat de Tsipras.

Potrivit presei elene, iată care sunt măsurile care le va lua Grecia:

– majorarea taxelor pentru companiile de transport maritim şi eliminarea statutul fiscal preferenţial al insulelor greceşti, printre principalele destinaţii turistice din Europa

– eliminarea sistemului de TVA diferenţiat, unificarea TVA la 23% universal, inclusiv pe restaurante

– eliminarea alocaţiei de solidaritate pentru pensionarii săraci până în anul 2019

– reducerea cheltuielilor de apărare cu 300 de milioane de euro până în 2016

Președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a confirmat că a primit documentele, însă a refuzat să facă vreun comentariu înainte ca propunerile să fie văzute de toți creditorii.

Duminică, urmează ca liderii statelor UE să discute pe seama propunerilor Greciei în cadrul unui summit, în care vor stabili dacă planul prezentat de Tsipras poate reprezenta fundaţia negocierilor pentru un nou acord de finanţare. Începerea negocierilor ar presupune şi deblocarea unor împrumuturi punte pentru statul elen şi pentru băncile greceşti.

Economia elenă este îngheţată, băncile fiind închise de lunea trecută, cu restricţii asupra retragerilor de bani şi interzicerea plăţilor în străinătate.

În lipsa unui acord până dumninică, Grecia a fost avertizată că ar putea fi expulzată din zona euro.

Agenda crizei:

  • Vineri, 10 iulie: Comisia Europeană, BCE şi FMI vor discuta propunerile Greciei la nivel de experţi
  • Sâmbătă, 11 iulie: Miniştrii Finanţelor din eurozonă vor discuta la rândul lor programul propus de greci
  • Duminică, 12 iulie: O nouă întâlnire a miniştrilor Eurogroup, urmată de un summit extraordinar al liderilor celor 28 de state UE

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*