Proiect. Educație financiară pentru copiii de grădiniță

  • Adelina Mitrache
  • 9 aprilie 2016
  • Social
copii gradinita

Mii de copii din România vor învăța cum să își gestioneze banii încă de la vârsta de patru ani. 23.000 de copii de gradiniţă din şapte judeţe au fost incluşi într-un proiect-pilot care îi va ajuta să îşi dezvolte cunoştinţele despre troc, puşculiţă sau valoarea materială a lucrurilor, totul cu ajutorul unui nou manual însoţit de un CD cu jocuri. 

Cu un portofel în mână şi bani care arată aproape identic cu cei reali, copiii au pornit la cumpărături.

Reporter:Tu ce ai în plan să faci cu banuţii? Ţi-ai făcut nişte proiecte financiare?

Copil: Nuu.. am vrut să îmi cumpăr telefon dar mi-a luat tati, acum vreau să-mi iau un joc pe televizor.

Reporter: Ce ai învăţat mai interesant despre bani?

Copil: Că banii nu cresc în copaci şi îi câştigăm muncind.

Reporter: Tu ai muncit pentru bănuţi?

Copil: Da. Am confecţionat tot felul de lucruri.

Părinții spun că cei mici sunt încântați de ceea ce învață.

Săptămâna asta foarte, foarte activ a fost şi ne-a tot pus seara să îi povestim despre bănuţi, acum are o problemă cu euro. Nu mai vrea să strângă lei, că vrea să strângă euro”, a declarat un părinte.

De asemenea, educatorii spun că cei mici deprind mai uşor şi alte cunoştinţe şi abilităţi.

„În primul rând noţiuni matematice utilizând bani, dar învaţă şi să interacţioneze unii cu alţii, dar şi să fie generoşi. I-am rugat să deseneze ce şi-ar cumpăra dacă ar avea o sumă mai mare de bani şi mulţi au deseneat un magazin. I-am întrebat de ce şi au zis pentru a face mai mulţi bani. Deci mulţi încep deja să gândească în termen de profit”, a declarat educatoarea Andreea Dolni.

Iniţiatorii spun că programul vrea să schimbe statisticile care arată că principala sursă de educaţie financiară a tinerilor din România rămâne, în proporţie covârşitoare, familia. Doar unul din 10 tineri spune şcoala l-a ajutat.

„România se află pe locul 124 din punct de vedere al educaţiei financiare, ceea ce înseamnă că doar 21% dintre români au o educaţie financiară, doar 15% economisesc”, a explicat directorul unei bănco Sorin Cordovan.

„Cred că asta e foarte important.. să înceapă de mici să se obişnuiască cu noţiuni cărora nouă ni se păreau la prima vedere foarte dificile şi înţeleagă prin joc aceste lucruri”, a adăugat inspectorul școlar general șef al ISJ Cluj, Valentin Cuibus.

Dacă rezultatele vor fi cele scontate, de anul viitor, programul de educaţie financiară în grădiniţe va fi implementat la nivel naţional.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *