Ultimele Știri

Programul ‘Prima Casă’ la final. Vom avea o nouă bulă imobiliară?

Programul Prima Casă este pe terminate

prima casa

„O nouă bulă imobiliară este pe punctul de a se declanşa atât în Europa, cât şi în România. Nu că investitorii ar fi uitat de criza de acum câţiva ani, dar nu au ce face cu banii strânşi după ce băncile au scăzut drastic dobânzile la depozite în întreaga Europă. Dobânzile real negative oferite de bănci la depozite i-ar putea determina pe cei care economisesc să caute alternative pentru plasarea banilor în pământuri şi locuinţe. “, era scenariul fatalist lansat de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în vara anului trecut.

Fosta propunere a lui Traian Băsescu pentru postul de premier, Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României, a făcut și el un anunţ asemănător: „Este posibil să apară o nouă bulă imobiliară, ceea ce înseamnă că preţurile ar putea creşte foarte repede şi s-ar putea răsfrânge asupra preţurilor la activele imobiliare. Observ că se repetă modelul din 2004-2008. Banca Naţională a României este precaută, dar nimeni nu o ia în seamă.“ Croitoru crede că există posibilitatea apariţiei unei noi bule imobiliare, după modelul dintre anii 2004-2008.

Brokerii de credite spun că luna viitoare băncile ar putea rămâne fără bani pentru acest tip de împrumuturi. Până acum, Guvernul nu a dat niciun semn că va aloca sume suplimentare. În plus, guvernatorul BNR a declarat că autorităţile trebuie să se uite cu atenţie la acest program, deoarece contribuie la creşterea creditării imobiliare, care trebuie ţinută sub control.

Evoluţia programului îl îngrijorează însă pe guvernatorul BNR. Mugur Isărescu a declarat, săptămâna trecută, că programul umflă creditarea imobiliară, iar acest lucru nu este de dorit, ţinând cont de experienţa anilor de dinainte de criză.

Pentru cei care au apucat deja să-şi cumpere o locuinţă, programul Prima Casă a fost un ajutor de nădejde. Avansul mai mic decât la un credit normal şi dobânzile reduse au făcut ca numărul creditelor prin programul Prima Casă să urce cu 40 la sută în primele şase luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014. Anul acesta, cele mai multe credite prin programul Prima Casa au fost date în București și Ilfov. Peste 42 la sută din total. Din 2009 și până acum, au fost acordate un număr de 148.500 de credite.

Guvernul a alocat, pentru 2015, 2,6 miliarde de lei pentru programul Prima Casă. Ceea ce înseamnă că băncile puteau da credite în valoare de 5,2 miliarde de lei. Din 2009, când a demarat acest program şi până luna trecută, românii au luat credite în valoare de 5,6 miliarde de euro. Valoarea medie a împrumuturilor a fost de 38 de mii de euro.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*