Ultimele Știri

Prognoza meteo: Când revin ninsorile

ninsoare

Astăzi este soare în majoritatea zonelor, cer senin chiar prin sud și sud-est. Maximele se mențin peste valorile obișnuite perioadei, deși vremea se răcește ușor.

Vineri va fi timp urât peste tot. Va ploua consistent în vest, apoi și în restul țării, dar mai slab. Treptat, ploile se transformă în lapoviță, iar în nord în ninsoare. În sud-vest și la munte așteptăm cantități de 20 l/mp. Vântul va sufla mai tare pe creste, în sud-vest și prin estul țării.

Sâmbătă așteptăm vreme închisă și precipitații peste tot, mai abundente după prânz în sud-est. În Muntenia și Dobrogea, ploile vor lăsa loc ninsorilor destul de curând. Vântul va sufla cu putere în sud și est, iar maximele vor fi între minus 2 și 8 grade.

Duminică va ninge mai mult în sud, în centru și est; în restul zonelor apar numai fulguieli. Vântul va continua să sufle cu putere, viteze mai mari se vor înregistra în est, sud-est și la munte. Temperaturile coboară sub zero grade cam peste tot.

Astfel, începând de vineri de la ora 08.00 până la ora 22.00, în jumătatea de vest a țării vor fi precipitații pe arii extinse, dar moderate cantitativ. De asemenea, în zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în Munţii Banatului.

În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Totodată, vântul se va intensifica la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70…80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vestul teritoriului la începutul zilei şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50…60 km/h.

De asemenea, meteorologii avertizează că din noaptea de sâmbătă spre duminică vremea se va înrăutății în sudul și sud-estul țării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.  

În următoarea perioadă a lunii ianuarie vremea se va răci considerabil. 
 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*