Profesori obligaţi să ocupe posturile de director în 25 de unităţi de învăţământ

directori-scoli

Pentru 25 de unităţi de învăţământ din Argeş, grădiniţe, şcoli gimnaziale şi licee, nu a fost depusă nicio cerere de înscriere pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct, iar Inspectoratul a decis să numească un reprezentant.

La începutul lunii octombrie s-a finalizat etapa de înscriere a candidaţilor participanţi la concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar.

Dacă în anii precedenţi au existat chiar şi mai mulţi candidaţi care să-şi dorească să ocupe postul de conducere al şcolilor, din cauza condiţiilor mai aspre impuse de minister, în Argeş sunt 25 de unităţi de învăţământ la care nimeni nu s-a înscris la concurs.

„Nu avem înscrieri. N-aş vrea să cred că au fugit un pic de eşec şi că le-a fost teamă. Eu cred că punctajul pentru fiecare probă nu a fost convenabil pentru ei şi s-au gândit că nu or să-l atingă. Pentru fiecare probă de concurs ei trebuie să obţină mimim 35 de puncte, asta înseamnă nota 7”, a declarat Eugenia Jianu, inspector şcolar general adjunct ISJ Argeş.

Chiar dacă nu există doritori pentru ocuparea posturilor, profesorii care au dovedit de-a lungul timpului abilităţi de conducere vor fi obligaţi să preia şefia şcolilor. ISJ va nominaliza profesori din fiecare unitate.

„Conform metodologiei, cei care nu s-au înscris şi ocupă în acest moment funcţii de conducere nu mai pot fi numiţi cu delegaţie. Dar există cadre didactice competente şi cu siguranţă vom găsi în unităţile de învăţământ persoane care pot ocupa funcţia de conducere”, a mai precizat Eugenia Jianu.

Minerva Rizea, director la şcoala din comuna argeşeană Bascov, îşi încurajează colegii de la şcolile din judeţ care îndeplinesc condiţiile necesare să ocupe funcţia de conducere a unităţilor de învăţământ unde predau.

„Posibil să nu se găsească personal în unităţile respective care să corespundă cerinţelor înscrierii la concurs. Directorii care sunt în funcţie e posibil să nu îndeplinească condiţiile, să mai aibă puţin până la pensie şi să nu aibă cei 4 ani de mandat care se cer. Iar în celelalte unităţi din mediul rural, nu au avut criteriile cerute în CV. Financiar, merită să fii director, dar munca nu e recompensată sută la sută. Eu îmi păstrez şi clasa. Am activitatea didactică de 18 ore la catedră şi partea de răspundere managerială”, a declarat Minerva Rizea.

2 thoughts on “Profesori obligaţi să ocupe posturile de director în 25 de unităţi de învăţământ

  1. Trebuie picați cei cu peste 10ani de directiune dar cu pile foarte puterniceJos comunismul din învățământul suveran. Directoare cu infracțiune, care a fost judecata ca a pus note elevilor plecați la munca în străinătate acum iar va fi directoare. Afara cu șpăgarii și corupții!

  2. Nu s-au inscris de SCARBA!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *