Ultimele Știri

Procurorul militar care a mușamalizat dosarul Mineriadei a fost pus sub acuzare

mugurel florescu

Procurorul militar și general în rezervă, Mugurel Florescu, a fost pus sub acuzare de procurori în dosarul Mineriadei pentru crime împotriva umanității. Procurorul Mugurel Florescu a stabilit numărul morților din zilele de 13-15 iunie 90′, astfel în cele trei zile și-au pierdut viața doar patru persoane. 

Martorii prezenți la evenimentele din 13-15 iunie 90′ spun că numărul morților ar fi mult mai mare, iar potrivit acestora peste 100 de persoane au fost uciși de structurile statului represiv condus de Ion Iliescu. 

Mugurel Florescu a declarat, vineri, după ieșirea de la audieri că a fost pus sub acuzare. 

„Sunt suspect(…), am documente care pot dovedi că am efectuat ancheta, dar nu a fost finalizată. Am făcut o singură greșeală, pentru că am făcut niște declarații în presă. Am spus atunci că sunt aproape de aflarea adevărului. În urma acestor declarații au fost trei atentate la viața mea.”, a spus Mugurel Florescu. 

Generalul în rezervă a afirmat voalat că ”sistemul” a încercat să îi i-a viața de trei ori în urma afirmației: ”sunt aproape de aflarea adevărului”. Din cele spuse de Mugurel Florescu înțelegem că nu s-a dorit finalizarea anchetei în dosarul Mineriadei. 

Acesta a spus jurnaliștilor că va face declarații complete în fața procurorilor, va aduce documente în apărarea sa și poate dovedi faptul că nu a mușamalizat dosarul Mineriadei.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*