Ultimele Știri

Procurorii Tribunalului Galați au deschis ancheta în cazul bebelușilor morți

Procurorii Tribunalului Galaţi au început o anchetă după ce doi nou-născuţi, gemeni, au fost găsiţi morţi într-un frigider, puşi într-un sac. Descoperirea a fost făcută de un echipaj SMURD chemat pentru mama copiilor, aflată în stop cardio-respirator.

Anchetatorii spun că, duminică, a fost solicitată, printr-un apel la 112, intervenţia de urgenţă a cadrelor medicale pentru a acorda primul ajutor unei femei în vârstă de aproximativ 40 de ani, din Galaţi, care se afla în stare gravă.

Mama copiilor a murit, iar cadrele medicale au aflat că femeia abia născuse. Medicii au solicitat să îi consulte pe copii, dar aceştia au fost găsiţi morţi, puşi într-un sac menajer, în frigider.

Trupurile celor trei au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Galaţi pentru necropsie, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au început o anchetă în acest caz pentru pruncucidere.

„Suntem în stadiul începerii urmăririi penale in rem pentru pruncucidere. Vom şti mai multe după rezultatele preliminarii de la necropsie”

Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi

Tragedia a șocat întreaga comunitate de pe strada Tecuci.

“Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat. Am înţeles că doamna şi-a omorât şi copiii. Femeia are in jur de 40 si ceva de ani. Mai are încă şase copii. În comunitatea noastră, nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Este prima oară când auzim noi, în comunităţile noastre de romi, că o mamă îşi omoară copiii. Vecinii pe care i-am întrebat spun că micuții s-au născut cu o malformaţie şi când i-a văzut în ce situaţie sunt probabil că s-a panicat. Acum nu ştim adevărul, că i-a ucis ea, că au murit ei, adevărul Dumnezeu îl ştie”

Ştefan Constantin, preşedintele romilor din Galaţi

Anchetatorii vor continua investigațiile şi vor încerca să facă lumină în acest caz.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*