Procurorii DIICOT pun sechestru pe bunurile Rompetrol. Prejudiciu de sute de milioane de euro

rompetrol

Procurorii DIICOT vor pune, luni, sechestru asigurător pe bunuri imobile ale companiei Rompetrol, în dosarul în care prejudiciul este de sute de milioane de euro, disjuns din cel în care au fost deja condamnate mai multe persoane şi în care a fost judecat şi Dinu Patriciu.

Dosarul este deschis de mai mulţi ani, fiind constituit după ce a fost desprins din cel în care au fost acuzate 13 persoane, printre care Dinu Patriciu, fostul senator Sorin Roşca Stănescu şi fostul ministru Sorin Pantiş. Faptele vizate în acest dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, spălare de bani, evaziune fiscală şi delapidare.

Anchetatorii vor pune, luni, sechestru doar pe bunuri imobile ale companiei până la concurenţa sumei stabilite ca prejudiciu, nu şi pe conturi, pentru ca activitatea să nu fie afectată, au precizat sursele citate.

De asemenea, în zilele următoare, procurorii vor chema la DIICOT mai multe persoane, pentru audieri, iar unele dintre acestea, cercetate deja în cauză, pentru a li se aduce la cunoştinţă extinderea urmăririi penale.

Printre persoanele vizate în anchetă sunt Sorin Marin, primul partener al lui Dinu Patriciu de la preluarea Petromidia, Alexandru Nicolcioiu, fost director general al Petromidia şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Rompetrol Rafinare, în prezent  şef al diviziei de Rafinare şi Petrochimiei în KMG (fostul Rompetrol Grup), Eric Florin Chiş, fost vicepreşedinte al grupului Rompetrol şi fost acţionar, şi Adrian Volintiru, fost preşedinte al AVAS în perioada noiembrie 2012 – noiembrie 2013, fost secretar de stat în Ministerul Economiei. şi fost director financiar al Rompetrol.

De asemenea, în anchetă sunt vizaţi şi foşti funcţionari care l-ar fi ajutat pe Dinu Patriciu să preia fraudulos Petromidia. 

Compania de stat din Kazahstan, Kaz Munay Gas, Oilfield Business Solutions (deţinută de KMG International, fostul Rompetrol Grup) şi SC Rompetrol Rafinare SA sunt părţile responsabile civilmente în acest dosar. Reprezentanţii acestor societăţi au fost citaţi marţi, de la ora 9.30, la sediul DIICOT pentru a fi audiaţi, au precizat, pentru News.ro, sursele citate.

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, declara, în martie, că dosarul Rompetrol are 3.100 de volume, ocupă tot subsolul sediului instituţiei, iar în aproximativ o lună se va face o schimbare de încadrare juridică, precum şi o extindere a acuzaţiilor.

”Rompetrolul este un dosar de 3.100 de volume. Ne ocupă tot subsolul instituţiei. E plasat în foarte multe, nu aş putea să vă spun numărul exact de fişete în care este plasat. Se lucrează destul de intens în acest dosar”, spunea Horodniceanu, la Digi24.

El a mai spus că prejudiciul în acest dosar ar putea ajunge la sute de milioane de dolari.

”Am apelat la mulţi experţi. S-a făcut expertiză în cauză. Dosarul este o disjungere din dosare trimise deja în judecdată de două ori. Este un dosar care implică foarte multă pricepere. Este un procuror desemnat care se ocupă zilnic de dosar şi cred că în perioada următoare vom vedea progrese, cred că discutăm de nivelul lunii următoare. Aşteptăm din acel dosar să avem o schimbare de încadrare juridică şi o extindere, dar nu a vrea să antamez”, a declarat magistratul.

În dosarul iniţial Rompetrol, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în octombrie 2014, pe fostul senator Sorin Roşca Stănescu, la doi ani şi patru luni de închisoare, şi pe fostul ministru Sorin Pantiş. la doi ani şi opt luni de închisoare, în ambele cazuri pedepsele fiind dispuse cu executare.

Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat atunci la un an de închisoare pentru utilizare de informaţii privilegiate şi la doi ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat iar în urma contopirii pedepselor, a primit doi ani şi patru luni de închisoare în vreme ce fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş a primit doi ani de închisoare pentru complicitate la manipularea pieţei de capital şi doi ani pentru constituire a unui grup infracţional organizat, pentru ca în final acesta să execute doi ani şi opt luni.

În cazul omului de afaceri Dinu Patriciu judecătorii Curţii au încetat procesul penal, ca urmare a decesului acestuia şi au lăsat nesoluţionată partea civilă legată de acesta.

În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în acest caz pentru mai multe infracţiuni, printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial.

Tribunalul i-a achitat atunci şi pe ceilalţi 12 inculpaţi – Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu, Gabriela Anghelache şi Mihaela Popovici.

KMG International (fost Rompetrol Group NV) a fost preluat de KMG în 2007. În România, grupul administrează două rafinării, iar la nivel european şi în regiunea Mării Negre deţine şi operează o importantă reţea de staţii distribuţie carburanţi.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *