Probleme penale pentru Putin și Rusia

  • Adrian Marinescu
  • 21 mai 2016
  • Externe
putin

Un cabinet de avocatură australian a înaintat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva statului rus şi a preşedintelui Vladimir Putin, cerând despăgubiri în numele familiilor unor victime ale zborului MH17 al Malaysian Airlines, doborât la 17 iulie 2014 în Donbas, estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii proruşi, transmite sâmbătă Reuters, citând presa australiană.

Aparatul, care efectua o cursă între Amsterdam şi Kuala Lumpur, a fost doborât de o rachetă sol-aer de fabricaţie rusească, a concluzionat Biroul olandez pentru securitate (OVV), în raportul său final din 2015. Printre cele 298 de victime s-au aflat şi 28 de cetăţeni australieni.

Potrivit grupului media Fairfax, cel mai mare din Australia, plângerea, depusă pe data de 9 mai, face responsabili Federaţia Rusă şi pe preşedintele Putin, cerându-se despăgubiri de câte 10 milioane de dolari pentru fiecare pasager. 

Preşedintele OVV, Tjibbe Joustra, a declarat pe 13 octombrie, la publicarea raportului, că o rachetă sol-aer de fabricaţie rusească a lovit avionul Boeing 777 în partea stângă a cockpitului, fiind lansată dintr-o zonă de 320 kmp din estul Ucrainei, scrie agerpres.ro.

‘Zborul MH17 s-a prăbuşit în urma detonării unui focos în exteriorul avionului în partea stângă a cockpitului. Acest focos corespunde tipului de rachete instalate pe sistemele sol-aer Buk’, a afirmat oficialul olandez.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *