Ultimele Știri

Primele declarații ale refuzaților acceptați Liviu Pop și Sorin Câmpeanu

Acuzați de Traian Băsescu că l-ar fi ajutat în cazul de plagiat al lui Victor Ponta, noul ministru pentru Dialog Social, Liviu Pop, și noul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu i-au răspuns președintelui în cadrul unor intervenții televizate.

Replica fostul ministru al Educației a venit rapid pentru Traian Băsescu, care nu i-a răspuns nici până astăzi la două întrebări adresate în trecut de Liviu Pop, princare dorea să afle „unde a făcut studiile acelea în Norvegia, când era deputat, și cine le-a finanțat”.

Desemenea, noul ministru pentru Dialog Social a subliniat că președintele nu i-a răspuns nici la scrisoare deschisă adresată și lui Crin Antonescu, în care i-a acuzat pe cei doi ca s-au întâlnit, pe 10 februarie, și au discutat despre dosarul de corupție al președintelui suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu. Băsescu i-ar fi spus atunci lui Antonescu că are înregistrări incriminatoare legate de mită pe care ar fi luat-o alesul local, membru PNL.

„În rest, n-am ce să reproșez, cel mai deștept cedează, îi doresc să-și rezolve problemele pe care le are cu Justiția”, a menționat Liviu Pop, la Realitatea TV.

După ce șeful statului a sugerat la ceremonia de investire în funcție a miniștrilor Guvernului Ponta 4 că cei doi au fost de partea premierului în scandalul de plagiat, Sorin Câmpeanu a declarat că va rezolva cât mai curând acest caz, mai ales că Victor Ponta a trimis o scrisoare rectorului Universității București prin care anunța că renunță la titlul de doctor în Drept acordat în anul 2003.

„Apreciez semnificația gestului prim-ministrului, iar pentru completări vom discuta cu departamentul juridic de la minister, pentru a vedea modalitatea în care se va pune în practică”.

În ceea ce privește justificarea potrivit căreia Ponta ar intenționa să renunțe la titlul de doctor pentru „a apăra onoarea ministrului Educației”, Câmpeanu a spus că de fapt premierul „apără o declarație”.

„Domnul Ponta nu îmi apără mie onoarea, apară o declarație a mea. Am spus că sper ca Educația să nu mai fie tărâm de luptă pentru declarațiile politice”, a adăugat Sorin Câmpeanu.

Potrivit legii, un titlu de doctor nu poate fi retras decât de instituțiile statului, mai exact de Ministerul Educației.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*