Primăria sectorului 1 a Capitalei, ținta unui atac cibernetic. DIICOT investighează situația

  • Nicoleta Ungureanu
  • 14 septembrie 2016
  • Social

Primăria sectorului 1 a Capitalei consideră că a fost, ieri, ținta unui atac cibernetic. Activitatea instituției este paralizată, începând cu 13 septembrie, ora 14.00, din cauza unui virus informatic.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București (DIICOT) verifică în acest moment situația, la solicitarea primarului Dan Tudorache.

„Începând cu ora 2 PM, activitatea Primăriei Sectorului 1 a fost paralizată din cauza unui virus care a blocat sistemul informatic al instituției”, a anunţat Primaria Sectorului 1.

Primarul a declarat că a închis toate computerele instituției după ce a sesizat atacul, verificând acum dacă i-a fost afectată baza de date și în ce proporție.

„În 30 de minute am închis toate computerele din clădire, dar nu știu dacă nu mi-a fost afectată baza de date”, a spus primarul la Digi 24.

În momentul de față, din cauza problemelor din sistem, nu mai pot fi înregistrate electronic cereri, petiții, sesizări, reclamații din partea cetățenilor.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *