Ultimele Știri

Prima zi în funcția de Comisar European pentru Jean Claude Juncker

Începând de astăzi, 1 noiembrie Comisia Europeană va fi condusă de Jean-Claude Juncker. Noua echipă are şapte vicepreşedinţi şi, pentru prima oară, un prim-vicepreşedinte. Dintre cei 28 de membri ai Comisiei Europene, nouă sunt femei, iar trei dintre ele – vicepreşedinţi.

Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker, care îşi preia oficial mandatul sâmbătă, la Bruxelles, va avea pentru prima oară un Executiv cu doi lideri, relatează AFP. Fostul premier conservator luxemburghez Jean-Claude Juncker, în vârstă de 59 de ani, se va instala într-un birou de la etajul 13 din Berlaymont, unde se află sediul Comisiei Europene. Prim-vicepreşedintele social-democrat olandez, Frans Timmermans, în vârstă de 53 de ani, şi ceilalţi comisari, vor avea birourile la etajele inferioare din aceeaşi clădire.

Preşedintele sunt eu”, a asigurat Juncker, la votul de învestire a Comisiei Europene desfăşurat în Parlamentul European la 22 octombrie. „I-am delegat însă o parte dintreprerogative vicepreşedintelui. Frans Timmermans este braţul meu drept şi sper că va fi, în egală măsură, şi mâna mea stânga”, a adăugat el.

Juncker a dorit, astfel, să-şi confirme rolul central în conducerea Comisiei Europene, dar, în egală măsură, şi dorinţa unei colaborări strânse între socialişti şi conservatori. Parlamentul European a aprobat miercuri 22 octombrie noua Comisie Europeană a lui Jean Claude Juncker, care poate să-și înceapă mandatul de cinci ani la 1 noiembrie, cum era planificat.

Echipa lui Juncker a obținut din partea europarlamentarilor la Strasbourg 423 de voturi, în vreme ce 209 au votat împotrivă, iar 67 s-au abținut. Juncker, fost premier al Luxemburgului, îl înlocuiește pe portughezul Jose Manuel Barroso. Adresându-se Parlamentului European înaintea votului, Juncker a promis să prezinte anul acesta un plan de 300 de miliarde de euro pentru relansarea creșterii economice și crearea de locuri de muncă, dar a avertizat și că va aplica întocmai regulile bugetare. Comisia Europeană elaborează legile comunitare, supraveghează bugetele naționale și pune în practică regulile UE.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*