Ultimele Știri

Prevenţia în sănătate naşte o adevărată furtună pe scena politică

alina gorghiu

Proiectul PNL privind înfiinţarea unui Program Naţional de Prevenţie în Sănătate a generat o polemică între PSD şi PNL, Alina Gorghiu transmiţându-i lui Valeriu Zgonea că a ales un mod „josnic” de a face politică,după ce acesta a spus că este „inumană” prevederea referitoare la plata tratamentelor.

 Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a criticat faptul că în proiectul PNL oamenii care vor refuza să participe la programul de prevenţie vor fi nevoiţi să plătească din buzunarul propriu o parte din costul tratamentului. „E inuman ca, după ce ai cotizat o viaţă la sistemul de sănătate, să fii obligat să îţi plăteşti tratamentul. E datoria noastră să nu lăsăm oamenii simpli, fără posibilităţi, la mila PNL-iştilor, care vor ca pacienţii bolnavi de cancer să îşi plătească tratamentul dacă nu iau parte la controalele de prevenţie”, scrie Valeriu Zgonea, pe pagina personală de Facebook.  

 Replica Alinei Gorghiu, copreşedinte PNL, a venit tot pe reţelele de socializare. „Valeriu Zgonea se preface că nu înţelege ce îşi propune legea prevenţiei în sănătate pe care, de altfel, au semnat-o şi colegi de-ai domniei sale, din PSD. Știam că unii lideri politici ar face orice de dragul unui avantaj mediatic de o zi, dar să promovezi o campanie mincinoasă împotriva unei legi care ar putea salva multe vieţi e un mod josnic de face politică.

Legea prevenţiei înseamnă programe – gratuite pentru toţi românii – pentru prevenirea şi depistarea timpurie a bolilor; înseamnă supravegherea riscurilor de sănătate în cazul fiecărui pacient; înseamnă educarea, informarea şi responsabilizarea noastră, a tuturor, faţă de sănătatea noastră. În definitiv, toate acestea ar transforma sistemul nostru de sănătate într-unul infinit mai empatic şi mai uman. Acest sistem, pe care cu toţii iubim să-l detestăm, dar nimeni nu vrea să-l schimbe”, scrie şi copreşedintele PNL, pe pagina personală de Facebook.

Parlamentarii PNL au depus o iniţiativă care prevede introducerea unui program naţional de prevenţie în sănătate, finanţat cu peste 600 milioane euro anual, românii care refuză să participe la acest program riscând să suporte ulterior costurile tratamentelor, parţial sau integral. Potrivit propunerii legislative, semnată de 128 de parlamentari, majoritatea de la PNL, printre care şi copreşedintele Alina Gorghiu, autorităţile ar urma să elaboreze un Program Naţional de Prevenţie multianual, finanţat cu nu mai puţin de 10% din sumele alocate din sumele alocate sistemului naţional de sănătate.

Beneficiarii pot refuza participarea la programele, măsurile şi acţiunile de prevenţie. În cazul în care refuză, în scris, în cunoştinţă de cauză, să participe la programul de prevenţie, pacienţii riscă să suporte ulterior costurile tratamentelor, parţial sau integral, în expunerea de motive fiind dat exemplul unei femei căreia i se depistează cancer mamar.

„Altfel spus pot să refuze vaccinarea sau participarea la programele de diagnostic precoce, dar, totodată, prin contractul-cadru se poate impune asiguraţilor să suporte parţial sau total costurile tratamentelor bolilor care ar fi putut fi prevenite. Astfel, asiguraţii pot să suporte costurile unor tratamente care altfel ar fi fost în totalitate gratuite. De exemplu, o pacienta cu cancer mamar depistat în stadiul 3 care a refuzat participarea la programele de depistare prin mamografie poate fi obligată să suporte o contribuţie la costurile curative în cuantum de 10% sau 20%, dar fără a depăşi anumite limite care se stabilesc prin contractul-cadru sau un pacient cu hipertensiune arterială care a refuzat să se prezinte la controlul medical, solicitat de medic, poate fi obligat să suporte nu doar 50% din costul tratamentului, ci 50% din toate costurile de diagnostic şi tratament, inclusiv concediile de boală determinate „, se arată în expunerea de motive. 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*