Prețul petrolului scade semnificativ, pe fondul marcărilor de profit. Ce avertismente lansează economiștii

  • Nicoleta Ungureanu
  • 22 august 2016
  • Economie
Preţ petrol

Prețul petrolului înregistrează scăderi semnificative, în condițiile în care investitorii au înregistrat un profit ridicat săptămâna trecută, în urma revenirii bariliului de petrol peste prețul de 50 de dolari, pentru prima dată de la începutul lunii iulie, conform Profit.ro.

Împingerea cotațiilor petrolului peste pragul de 50 dolari/baril săptămâna trecută se datorează așteptărilor privind o eventuală reluare a discuțiilor dintre marii producători pe tema înghețării producției globale. Analiștii avertizează însă că aceste așteptări nu vor fi concretizate.

“Aparent, producătorii doar se laudă “, spune Vyanne Lai, analist al Băncii Naționale a Australiei (NAB).

Luni, în jurul orei 12:40, petrolul Brent era cotat la 49,91 dolari/baril, în coborâre cu 1,9% raportat la închiderea de vineri, de 50,88 dolari/baril. Pe bursa de la New York, petrolul WTI se tranzacționa la 47,72 dolari în pre-market, cu 1,65% sub referință. Brent-ul a atins un minin intraday de 49,81 dolari/baril anterior, în timp ce petrolul WTI s-a ieftinit până la 47,55 dolari, potrivit datelor MarketWatch.

Economiștii avertizează că va urma o perioadă agitată, iar informațiile din presă potrivit cărora Irakul se pregătește să-și majoreze exporturile de petrol cu 5% intensifică sentimentul negativ din piețe.

“Sunt multe elemente contradictorii, astfel că va urma o perioadă agitată (înaintea întâlnirii membrilor OPEC)“, este de părere economistul OCBC Bank, Barnabas Gan.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *