Ultimele Știri

Prețul gazelor românești nu va crește până în iulie

Prețul gazelor românești nu va crește până în luna iulie a anului 2015. Guvernul şi ANRE urmează să elaboreze un nou grafic de liberalizare a pieţei de gaze, ce va fi valabil pentru perioada 1 iulie 2015-1 iulie 2021.

Într-un comunicat transmis de Departamentul pentru Energie, se arată că Guvernul va elabora cu ajutorul ANRE un nou grafic de liberalizare, pentru o perioadă de 6 ani.

„Până la 1 iulie 2015 preţurile gazelor naturale produse în România şi plătite de populaţie nu vor creşte. În ceea ce priveşte preţurile gazelor naturale plătite de populaţie, Guvernul va elabora cu ajutorul ANRE un nou grafic de liberalizare pentru perioada 1 iulie 2015-1 iulie 2021, care va ţine cont de trendul descrescător al evoluţiei preţurilor din regiune ale hidrocarburilor, precum şi de perioada mai lungă de aliniere agreată cu instituţiile financiare internaţionale”.

În ceea ce privește creșterea prețurilor gazelor, la care se aștepta populația României, Departamentul pentru Energie precizează că niciodată nu a existat riscul ca facturile populaţiei pentru energie termică şi gaze naturale să crească de la 1 ianuarie 2015.

„Valorile preţurilor de referinţă pentru anul 2015 pentru energia termică produsă de CET-uri au fost deja stabilite prin ordinul preşedintelui ANRE din 29 octombrie 2014, publicat în Monitorul Oficial. Conform normelor legale în vigoare, aceste valori de referinţă sunt calculate în funcţie de evoluţiile preţurilor combustibililor din a doua jumătate a anului 2013, prima jumătate a lui 2014 şi sunt corelate cu un coeficient de variaţie în funcţie de inflaţie”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*