Ultimele Știri

Președintele Klaus Iohannis lansează a doua carte – Primul Pas

Presedintele ales, Klaus Iohannis participa la lansarea volumului „Tranzitia. Primii 25 de ani” (Polirom, 2014), al autorilor Alina Mungiu-Pippidi si Vartan Arachelian, în cadrul Târgului International de Carte "Gaudeamus", in Bucuresti, vineri, 21 noiembrie 2014. DRAGOS SAVU / MEDIAFAX FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis îşi lansează, sâmbătă, la Bookfest a doua carte a sa, „Primul Pas”, pe care o dedică ”celor peste şase milioane de români care au crezut într-un mod nou de a face politică” şi l-au votat.

La lansare a venit și Prima Doamnă, Carmen Iohannis. Șeful statului a precizat că a dorit să rețină în scris tot ceea ce a trăit în campania electorală, perioadă pe care o consideră complicată, intensă, dificilă și energizantă.

„Am inclus în acest volum cele mai proaspete impresii, cele mai intense emoții care mi-au transformat viața odată cu confirmarea victoriei în alegerile prezidențiale, primele angajamente și decizii, primele speranțe. Pe scurt, cele dintâi momente de sărbătoare, în cel mai plin sens, trăite ca Președinte al României.” (extras din volumul autobiografic „Primul pas”) De asemenea, vă aștept și la sesiunea de autografe!”, se arată pe pagina de Facebook a președintelui. 

Cititorii celei de-a doua carte a preşedintelui Iohannis vor avea posibilitate să afle chiar de la şeful statului cum a trăit principalele momente ale campaniei prezidenţiale de anul trecut şi primele zile ale mandatului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*