Președintele Iohannis, în vizită de stat în Lituania

iohannis bruxelles

Președintele Klaus Iohannis începe marți o vizită de stat de două zile în Republica Lituania, unde se va întâlni cu omologul său, Dalia Grybauskaite, prim-ministrul Algirdas Butkevicius și cu președintele Parlamentului, Loreta Grauziniene.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, la discuțiile cu oficialii lituanieni vor fi abordate modalitățile de dezvoltare a relațiilor politice și economice, cu accent pe aprofundarea cooperării sectoriale în domenii ca securitatea energetică, transportul, dar și în ceea ce privește noile tehnologii.

De asemenea, șeful statului va prezenta evaluarea țării noastre și va discuta cu interlocutorii săi modalitățile de răspuns adecvat privind provocările complexe cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană.

„O temă prioritară de discuție va fi cooperarea celor două state în cadrul NATO, cu precădere în procesul de pregătire a Summitului de la Varșovia (8-9 iulie) și, în mod special, în ceea ce privește consolidarea prezenței Aliate credibile, robuste, de descurajare pe întregul flanc estic al NATO, precum și întărirea parteneriatului strategic NATO-UE”, precizează sursa citată.

Președintele Klaus Iohannis va pune accent și pe identificarea de noi oportunități de cooperare în scopul revigorării Parteneriatului Estic și sprijinirii statelor din Vecinătatea Estică a UE interesate de integrarea europeană, cu accent asupra Republicii Moldova.

Programul șefului statului în Lituania va cuprinde și vizitarea Centrului pentru Tehnologie și Inovație din Vilnius, cel mai mare institut de cercetare științifică din această țară.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *