Ultimele Știri

Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, este în stare de incompatibilitate

Niculae Havrileț, președintele ANRE, a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate.

Potrivit ANI, Niculae Havrileţ deţine, simultan, din 2012, funcţia de preşedinte al ANRE şi pe cea de director general al unei firme cu activitate de competenţa Autorităţii. Din 6 iunie 2012, Niculae Havrileţ este şi preşedinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), dar şi director general al SC GASCOP SRL, societate al cărei obiect de activitate se desfășoară în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale, ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE.

Potrivit art. 4, pct. 34 din Legea nr. 160/2012, „membrii comitetului director nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere la societăţi comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE, în condiţiile legii”.

De asemenea, Niculae Havrileţ a încălcat şi dispozițiile art. 84, alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1), lit. c)”, apare în comunicatul ANI.

Şeful ANRE a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare şi a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*