Ultimele Știri

Prejudiciu de peste 300 milioane de euro, adus statului român de Hrebenciuc și oamenii săi

Viorel Hrebenciuc

Un alt dosar important, care se bucură de toată atenția procurorilor DNA, este dosarul retrocedărilor ilegale. Acest dosar a stâns  politicieni de marcă ai partidului social-democrat, care se află în acest moment în arest preventiv sau la domiciliu. Însă numele persoanelor implicate fac ca acest dosar să fie mult mai stufos deoarece sunt implicaţi prinţi, înalţi demnitari ai statului, magistraţi şi baroni locali.

În acest dosar procurorii urmăresc infracțiunile de corupție din cauza cărora 90.000 de hectare de teren forestier și 100 de hectare de teren agricol au fost retrocedate ilegal. Conform procuororilor DNA, doar 43.000 din cele 90.000 de hectare de terenuri forestiere au fost retrocedate, pentru celelalte suprafeţe rămase, dosarele fiind încă în instanță. Localitățiile unde s-au realizat aceste retrocedări sunt Comăneşti, Palanca, Brătuleşti şi Doftana. 

Mafia română se întinde până la cel mai înalt nivel, iar unele persoane acuzate în acest dosar ar putea scăpa curate ca lacrima, și aici îi putem menționa pe Ilie Sârbu și cei doi ‘prinți’, Paul Philippe şi Lia Georgia, care au dispărut încet dar sigur din ancheta procurorilor anticorupție.

Nume sonore din viața politică românească se găsesc în acest dosar!

Ioan Adam, a fost deputat PSD în Parlamentul României și este judecat pentru infracțiunile de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituire a unui grup infracțional organizat și cumpărare de influență. Deputatul PSD a implicat-o și pe soția sa în cercul infracțional deoarece aceasta ocupa funcția de judecător la Tribunalul Brașov și avea influență în anumite cercuri ale magistraturii locale.

Ioan Adam

Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, senator în Parlamentul României și este acuzat pentru infracțiunile de folosire a influenței de către o persoana care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Ilie Sarbu

Viorel Hrebenciuc  este unul din capii rețelei ifracționale din acest dosar. Viorel Hrebenciuc a fost deputat PSD și este arestat pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței de către o persoana care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Alături de Viorel Hrebenciuc a fost acuzat și arestat inițial și fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc.

 

Viorel Hrebenciuc: Acuma să-l folosesc pe Ilie Sârbu. Să-l calce pe cap…?…

Adam Crăciunescu a fost director general al RNP Romsilva și este cercetat pentru infracțiunile de abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat.

dosarul retrocedărilor ilegale de păduri

Gheorghe Paltin Sturdza a fost principalul beneficiar al afacerii și a fost acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, trei infracțiuni de cumpărare de influență, dar și instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. 

Gheorghe Paltin Sturdza

Tudor Chiuariu (PNL) a fost acuzat de trafic de influență pentru că ar fi cerut o mită de 3 milioane de euro de la Paltin Gheorghe Sturdza și Varga Ioan Gheorghe pentru a interveni asupra unor funcționari publici din județul Bacău, pentru a pune în posesie un teren de aproximativ 6000 de hectare de pădure. 

Tudor Chiuariu

Lorand Andras Ordog, în calitate de judecător, a primit de la Ioan Adam, avocat în respectiva cauză, 10.000 de euro, pentru a da o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, respectiv lui Gheorghe Paltin Sturdza. Banii au fost primiţi chiar în biroul magistratului de la Tribunalul Covasna.

Ordog Lorand Andras

Principalul artizan al aceste afaceri se pare că este nimeni altul decât baronul local PSD, Adam Ioan, care în colaborare cu Viorel Hrebenciuc şi Ilie Sârbu ar fi prejudiciat statul român prin acţiunile lor cu suma de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier).

Urmăreşte PresaLibera.net pe Facebook și Twitter

Cum au ajuns doi prinţi să fie acuzaţi într-un dosar de corupţie şi ce implicare au aceştia în Dosarul Retocedărilor?

Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu, şi pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, „au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion”. Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcţionari cu atribuţii în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obţinerea mai multor terenuri şi clădiri.

retocedari

Aceştia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava. În acest sens, ar fi fost făcute demersuri şi s-ar fi încercat „să se capaciteze Comisia locală de fond funciar Broşteni să se pronunţe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul Philippe”. Astfel, cei doi prinţi au încercat să obţină ilegal un teren de circa 30.000 de hectare, pretinzând că sunt moştenitorii de drept ai acestuia.

Membrii grupului urmăreau să intervină asupra funcţionarilor cu atribuţii la nivelul instituţiilor locale, astfel încât aceştia să urgenteze realizarea actelor necesare.

Prejudiciul adus statului român este de peste 300 de milioane de euro. Acestă sumă ar fi cu mult mai mare daca s-ar calcula și banii obținuti în urma defrișării și vânzării lemnului de pe pământurile retrocedate ilegal.

confiscarea averilorCitește și: De ce nu are loc confiscarea averilor marilor corupți?

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Prejudiciu de peste 300 milioane de euro, adus statului român de Hrebenciuc și oamenii săi

  1. Orce persoanä care detine functii politice,regulamentar,din 3 in3 luni sa se facä consultatii medicale,psihic,mä refer la acesti politicieni,sint bolnavi cu capul.

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*