Ponta și Tăriceanu visează la refacerea USL

PONTA TARICEANU

Fostul prim-ministru Victor Ponta a afirmat, pe Facebook, sâmbătă, că refacerea USL, propusă de către copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, este o idee ”corectă şi binevenită”.

”O iniţiativă mai mult decât corectă şi binevenită – tocmai pentru că este 7 mai, data în care în 2012 Guvernul USL a început efortul de reconstrucţie a ţării!”, a scris Victor Ponta comentând propunerea făcută de către Călin Popescu-Tăriceanu.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, că aşteptarea sa este să se refacă alianţa dintre PSD şi liberali, adică USL, punctând că liberalii sunt cei din ALDE, alianţă care, odată formată, să revină la putere.

„Un astfel de Guvern nu mai poate continua şi aşteptarea mea şi aşteptarea dumneavoastră bănuiesc este ca alianţa solidă dintre social-democraţi şi liberali pe care cu toţii aţi votat-o, USL, să se refacă între PSD şi ALDE şi să câştigăm alegerile parlamentare de la finele acestui an pentru a relua cursul bun al guvernării din ultimii trei ani, întrerupt din păcate de guvernarea Cioloş – Iohannis”, a declarat Tăriceanu, în cadrul unui discurs susţinut la lansarea candidaţilor ALDE Galaţi la alegerile locale.

Ulterior, Tăriceanu, a adăugat, într-o conferinţă de presă, că el crede că „românii s-au lămurit pe deplin ce înseamnă guvern tehnocrat”, iar formula eficientă este cea a alianţei dintre PSD şi ALDE care să revină la putere.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *