Ponta: Pe lista celor de care Iohannis a vrut să scape cât mai repede se află Oprea, Dragnea sau Tăriceanu

PONTA TARICEANU

Fostul premier Victor Ponta susţine, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că pe lista celor de care Klaus Iohannis ”a vrut să scape cât mai repede ca să nu mai conteze propria sa incompetenţă” sunt Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, Tiberiu Niţu, Alina Bica, Horia Georgescu, în timp ce George Maior ”a avut abilitatea să plece la timp”. Ponta mai scrie că ”poate şi Dan Condrea” s-a aflat pe această listă.

„Deci lista celor de care Dl Iohannis a vrut să scape cât mai repede ca să nu mai conteze propria sa incompetenţă: Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Crin Antonescu şi acum Călin Popescu Tăriceanu din politică / Tiberiu Niţu, Alina Bica, Horia Georgescu – din instituţii (George Maior a avut abilitatea să plece la timp)! Sau poate şi Dan Condrea?!?!”, a scris Ponta pe Facebook.

”Pe cine mai are Dl Iohannis pe listă ca să ştim cine se pregăteşte de audieri?”, continuă Ponta.

Totodată, fostul premier susţine că preşedintele Klaus Iohannis va cere public demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului, ca urmare a începerii urmăririi penale pe numele acestuia.

„Şi sigur că acum aşteptăm să iasă Dl Iohannis să ceară demisia lui Tăriceanu / dacă fura nişte case cu acte false putea să rămână în funcţie, aşa nici vorbă!”, a mai scris Ponta.

DNA a dispus urmărirea penală în cazul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, în legătură cu declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt trimişi în judecată Prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *