Ultimele Știri

Ponta despre cazul Nichita: Nu ştiam că pentru spionarea unei iubite eşti arestat

Gheorghe Nichita şi Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a oferit, sâmbata seara, prima reacţie despre situaţia vicepreşedintelui PSD Gheorghe Nichita, primar al municipiului Iaşi cercetat sub control judiciar pentru că îşi spiona iubita folosindu-se de poliţia locală.

Ponta a declarat, într-un interviu acordat B1 TV, că Nichita va face un pas în spate, respectându-se astfel rezoluţia adoptată la finalul lunii martie în Consiliul Naţional al PSD.

„Ştiu rezoluţia că eu am propus-o, se aplică cu siguranţă la oricine, nu se pune problema să nu demisioneze, rezoluţia se aplică”, a spus premierul.

„Se pune problema în general pentru ce fapte arestăm oamenii, nu ştiam că pentru spionarea unei iubite eşti arestat”, a mai comentat scurt Victor Ponta.

Nichita a fost prezentat vineri de DNA instanţei supreme cu propunere de arestare preventivă, dupa ce a fost reţinut de procurori joi seară, pentru mai multe fapte, însă judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a decis să nu îl trimită după gratii, ci să fie cercetat sub control judiciar. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

DNA il acuză pe edil de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în forma continuată (cinci acte materiale), instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatics şi instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Primarul din Iasi le cerea şefilor din Poliţia Locală să pună funcţionarii din subordine să-i supravegheze iubita – pe Adina Samson, care avea montat un sistem de urmărire GPS pe maşină, rezultă din interceptările telefonice redate în referatul DNA prin care se cerea arestarea preventivă a edilului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*