Ponta: Cioloş m-a plagiat la titlu; programul ”România 100” din 2014 era un proiect naţional, cel al lui Cioloş e o lozincă

victor ponta

Fostul premier Victor Ponta susţine că Dacian Cioloş l-a ”plagiat” la titlul platformei lansate luni, dar nu şi la conţinut, pentru că programul „România 100” lansat în 2014 era un proiect naţional pentru toţi românii, în timp ce platforma actualului prim-ministru ”este doar o lozincă politică pentru PNL şi USR”.

”Cioloş m-a plagiat doar la titlu / restul nu ( încă)-şi nici eu pe el!”, scrie Ponta pe pagina sa de Facebook, adăugând că ”Programul «România 100» lansat în 2014 era un proiect naţional pentru toţi românii, indiferent de opţiunea lor politică / cel lansat acum de Dl Cioloş este doar o lozincă politică pentru PNL şi USR ( care clar nu reprezintă decât o minoritate)”.
 
Ponta mai spune că programul USL din 2012 cu care a candidat la funcţia de prim-ministru era un document de sute de pagini, elaborat de sute de oameni în peste un an de zile, prezentat şi dezbătut în mass media şi de public o perioadă lungă de timp, în timp ce programul lui Cioloş este ”o adunătură de lozinci de genul «să fie bine să nu fie rău» care nu conţin de fapt cel mai important aspect: CUM o să faci ce propui?”.
 
”Eu am anunţat din 2011 că fac politică şi candidez la funcţia de Prim Ministru susţinut de USL/ Dl Cioloş întâi ne-a minţit că e tehnocrat şi stă doar un an; acum vrea să fie ales Prim Ministru FĂRĂ SĂ CANDIDEZE. Eu am candidat în numele USL pentru a îi reprezenta pe români / Dl Cioloş comite acea incredibilă ticăloşie de a îşi justifca ambiţiile personale prin moartea unor oameni nevinovaţi la «Colectiv» (în ziua accidentului Dl Cioloş îşi bea liniştit cafeaua la Bruxelles pe salariul de 20.000 euro primit pentru că a trecut de la Tăriceanu la Băsescu fără să clipească)!”, mai scrie Victor Ponta.
 
El continuă: ”Acum înţeleg ce îi uneşte pe Iohannis cu Cioloş – cinismul şi capacitatea de a folosi politic moartea unor oameni nevinovaţi! 
Vai de România-sau Ghinion?”.
 
Prim-ministrul Dacian Cioloş a dat publicităţii, luni seara, Platforma 100 care cuprinde principiile şi proiectele pe care vrea să le aplice în cazul în care va rămâne prim-ministru, platforma conţinând 10 principii de bază, un program de măsuri pentru primele 100 de zile ale viitoarei guvernări şi un portofoliu de proiecte naţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *