Ultimele Știri

Polițiștii violatori de la Călărași și-au recunoscut fapta. ”A fost un moment de inconştienţă”

politisti

Poliţiştii din Călăraşi arestați preventiv pentru că ar fi violat o fată de 15 ani fugită dintr-un centru social au recunoscut că au întreținut relații sexuale cu adolescenta, dar că aceasta a consimţit, avocatul unuia dintre agenți afirmând că aceștia au ”mai multă credibilitate” decât minora.

Adrian Nicuşor Şerban şi Daniel Florentin Dumitriu, poliţiştii demisionari de la Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Călăraşi, arestaţi pentru viol, au recunoscut în fața judecătorilor care au decis măsura preventivă că au întreținut relații sexuale cu adolescenta de 15 ani, fugită din centrul de plasament de la Perişoru, dar susţin că aceasta nu s-a împotrivit, conform MEDIAFAX.

Astfel, potrivit încheierii de şedinţă pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în momentul în care au ajuns în faţa instanţei, avocaţii celor doi au susţinut nevinovăţia polițiștilor.

Cei doi agenți au admis că au întreţinut relaţii sexuale orale cu fata, însă spun că totul s-a întâmplat cu consimţământul acesteia, apărătorii celor doi susţinând că nu a existat constrângere ”nici fizică, nici morală”.

Mai mult, apărătorul unuia dintre cei doi poliţişti a susţinut că agenții au mai multă credibilitate decât fata, întrucât aceasta a dat anterior dovadă de ”comportament antisocial”, prin fuga repetată din centrul de plasament.

”(Avocatul – n.r.) solicită a se aprecia ca fiind corecte declaraţiile celor doi date în calitate de inculpaţi şi ca nesinceră declaraţia părţii vătămate şi având mai multă credibilitate declaraţiile celor doi. Precizează că partea vătămată, o persoană, deşi la o vârstă minoră, până în prezent nu a dovedit un comportament ireproşabil faţă de regulile de conduită, pentru că este de notorietate că de mai multe ori partea vătămată a părăsit centrele de reeducare din care ea a fugit şi având comportamente antisociale”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Călăraşi care a dispus arestarea preventivă a celor doi polițiști.

În documentul citat se precizează că, inițial, cei doi poliţişti au fost audiaţi ca martori în acest dosar şi au spus că totul s-a întâmplat în afara orelor de program. Ulterior, după ce au fost inculpaţi, şi-au reevaluat poziţia şi au admis să totul s-a întâmplat în timp ce ei erau în timpul serviciului. Mai mult, avocatul a spus că cei doi poliţişti au fost ”presaţi” să-şi dea demisia din poliţie.

”(Avocatul – n.r.) precizează că, în declaraţiile iniţiale, inculpaţii au fost audiaţi în calitate de martori, ori în această calitate martorul nu se poate acuza, ci poate spune orice, singurul neadevăr declarat de ei fiind faptul că au poziţionat evenimentul în afara orelor de program doar pentru a-şi apăra locul de muncă. În prezent însă nu mai este cazul să susţină că se aflau în afara orelor de program, întrucât pentru imaginea instituţiei au fost presaţi să renunţe la locul de muncă, astfel încât şi-au depus demisia”, se mai arată în documentul citat.

Din audierile în faţa instanţei care a dispus arestarea preventivă reiese că cei doi poliţişti au dus-o pe fată pe un câmp lângă municipiul Călăraşi şi au întreținut relații sexuale orale cu aceasta, pe rând, în maşina Poliţiei, iar ulterior au adus-o pe fată înapoi în municipiul Călăraşi, ulterior aceasta povestindu-le mai multor persoane, martori în acest dosar, ce s-a întâmplat şi mergând la spital.

Avocaţii celor doi au susţinut în faţa instanţei că Dimitriu şi Şerban s-ar putea face vinovaţi de infracţiunea de act sexual cu un minor sau de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, dar nu de viol.

Mai mult, avocatul lui Daniel Florentin Dimitriu a spus că acesta a fost ”un elev model” la şcoala de poliţie, are diplome în domeniul IT şi de electronist şi că a absolvit ”un curs de bune maniere poliţieneşti”.

În faţa judecătorilor, Daniel Florentin Dumitriu, în vârstă de 28 de ani, care a lucrat în Poliţie timp de doi ani şi jumătate, a spus că nu este un pericol social şi că, dacă i s-a terminat cariera în Poliţie, ”nu vrea să i se termine şi viaţa”.

Colegul său, Adrian Nicuşor Şerban, a spus că ceea ce s-a întâmplat a fost ”un moment de inconştienţă” şi că nu a crezut că fapta lor va avea ”consecinţe atât de grave”.

”(Adrian Nicuşor Şerban – n.r.) precizează că îşi recunoaşte vina şi consideră că a plătit cu funcţia pentru ceea ce a făcut şi solicită a fi cercetat în libertate întrucât nu prezintă un pericol public, are credit la o bancă şi dacă ar fi lăsat în libertate ar putea să-şi ajute familia, iar aceasta la rândul ei, să-l ajute să treacă peste acest moment”, se mai arată în documentul citat.

Judecătorii care au dispus arestarea preventivă a celor doi au apreciat fapta lor ca fiind ”extrem de gravă” în condiţiile în care ei aveau ca sarcină de serviciu tocmai găsirea acelei fete care era dată în urmărire prin dispoziţie a Poliției Române.

Magistraţii au apreciat, de asemenea, că elementul de constrângere asupra fetei ”există şi este dat de locul unde s-a petrecut fapta, maşina poliţiei, care pentru o persoană de 15 ani creează i stare de intimidare şi temere”.

Judecătorii au considerat, totodată, că ”uniformele celor doi poliţişti au creat asupra părţii vătămate sentimentul de teamă şi îngrijorare că o vor duce înapoi la Centrul de Plasament Perişoru, lucru pe care partea vătămată nu şi-l dorea, împrejurare ce a alterat voinţa părţii vătămate, inculpaţii profitând din plin de această stare”.

La începutul lunii august, magistraţii Tribunalului Călăraşi au respins contestaţiile înaintate de către cei doi poliţişti la măsura arestării preventive, dispusă de Judecătoria Călăraşi în dosarul în care aceştia sunt acuzaţi că au violat o fată fugită din centrul de plasament ”Sfântul Ştefan” din localitatea Perişoru.

Violul s-ar fi petrecut în 5 august, pe un câmp situat la aproximativ un kilometru şi jumătate – doi kilometri de municipiul Călăraşi, în perimetrul unui fost poligon de trageri. Poliţiştii ar fi abandonat-o pe adolescentă în fosta unitate de trageri, ea fiind găsită de un cioban care a dus-o la spital, iar medicii au sunat la 112 şi au anunţat cazul. Fata de 15 ani fugise, în 3 august, din Centrul de plasament ”Sfântul Ştefan” din comuna Perişoru, unde se afla din februarie 2013, când a fost abandonată de familie.

În 4 august, fata a fost găsită de către autorităţi în oraşul Călăraşi şi dusă în Centrul de plasament de urgenţă ”Sfânta Maria” din municipiu, de unde a fugit o zi mai târziu.

Adolescenta este din comuna Cuza Vodă, judeţul Călăraşi, şi a fost adusă la centrul de plasament în februarie 2013, de către mama sa, care a abandonat-o şi a rămas doar cu fratele mai mic al acesteia. Femeia îşi caută foarte rar fiica în centrul de plasament şi nu mai locuieşte în judeţul Călăraşi. Paul Dragu a spus că, de cele mai multe ori atunci când se întâlnesc, tânăra şi mama ei se ceartă. Potrivit aceleiaşi surse, tatăl fetei este plecat la muncă în Spania.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*