Poliţişti din Capitală fac 23 de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală

  • Adelina Mitrache
  • 8 septembrie 2016
  • Social
perchezitii

Poliţişti din Capitală fac 23 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul materialelor de construcţii, prejudiciu fiind estimat la 7.000.000 de lei.

„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 23 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu şi pun în executare mai multe mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul materialelor de construcţii„, anunţă Poliţia Capitalei printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, „din datele şi probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2011 – 2014, au creat un circuit comercial fictiv, înfiinţând şi coordonând mai multe societăţi comerciale cu comportament de tip “fantomă”, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale”.

Mai multe persoane vor fi duse la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 6. Prejudiciul adus statului este de aproximativ 7.000.000 lei, din care 5.000.000 ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, suma de bani spălată depăşind 2.000.000 de lei.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *