Ultimele Știri

Politicienii români arată cu degetul unii spre alţii; – “Unde-i minte multă e şi prostie multă”

România se află pentru a şasea oară în campanie electorală în vederea alegerii celui mai important om în stat. Paradoxal, politicienii nu arată deloc că pot învaţă din greşeli, nici ale altora, nici măcar din ale lor.

Focalizaţi doar pe funcţia pe care doresc să o ocupe, cu orice preţ, unii dintre cei care deja îşi imaginează ce, când şi cum vor face ei pe zmeii când vor ajunge la Cotroceni, uită, de fapt, esenţialul. Care anume? Nu poţi să ajungi cineva, undeva, dacă prima ta grijă este să arăţi cu degetul către celălalt, înainte de a spune, de a demonstra, ce poţi tu să faci, dar mai ales ce ai făcut pe bani munciţi cinstit. Şi asta deoarece aproape că nu există zi în care electoratul să nu audă sau să vadă că un X sau un Y ajuns în Casă Poporului sau prin alte funcţii publice, datorită votului sau, s-a înfruptat serios din banii publici.

“Unde-i minte multă e şi prostie multă”. Aşa îşi începea doamna Udrea campania pentru prezidenţiale, cu referire la fraierii ăia de intelelctuali care nu i-au rămas aproape în munca ei sisifică şi narcisistă de autovalidare. Am vrut să spun intelectualii băsişti, dar tot doamna Udrea a lămurit, cu stilul dumneaei tăios de Pleşcoi, şi acest aspect: “cine nu mă susţine înseamnă că n-a fost niciodată basist”.

Păi, nu toţi oamenii trebuie să fie obligatoriu băsişti, nu? Sunt alţii cu diferite opţiuni. Aşa e democratic.

Cazul doamnei Elena Udrea, urmaşa şi protejata “preşedintelui tuturor românilor”, preacurată fecioară politică, proaspăt ieşită, cum ar veni, de la Nufărul, mai imaculată ca oricând şi mai uscată, în calitatea ei de prezidenţiabil al Partidului Mişcarea Populară, nu este singular.

Este vorba despre Klaus Iohannis care de fiecare dată când este întrebat de ziarişti cum a dobândit averea imobiliară răspunde în bătaie de joc. Ba ar fi obţinut-o din meditaţii, ba că a pus ban pe ban sau că pur şi simplu cele şase case le-a cumpărat din banii lui. Ba mai mult, prin răspunsurile sale vizavi de acest subiect îşi persiflează şi colegii de breaslă care au muncit o viaţă întreagă, dar care nu şi-au permis din banii strânşi să aibă atâtea locuinţe.

Mă întreb totuşi ce părinte şi-ar fi dat copilul să facă meditaţii la Iohannis dacă acesta de-abia îngăima două vorbe? Ce ar fi putut să înveţe acel copil dacă lui Iohannis îi scoţi vorbele cu cleştele?

Eu unul nu mi-aş fi dat copilul să facă meditaţii la Iohannis şi ca mine, cu siguranţă, gândesc mulţi. Aşa că eu nu cred în varianta că Iohannis a strâns impresionantă avere din meditaţii.

De asemenea, interesant ar fi ca subiectul acesta al meditaţiilor să avem şi câteva puncte de vedere ale unor părinţi care şi-au dat copiii la meditaţii pentru a confirmă cât plăteau pentru o şedinţa, dar şi prin ce se deosebea Iohannis de ceilalţi profesori, de era atât de căutat. Poate aceste declaraţii ar putea contura tabloul profesional al lui Iohannis. Aşa că Iohannis ar trebui să vină în faţa naţiei şi să spună şi ce impozit a plătit pe veniturile obţinute din meditaţii. Altminteri, acest lucru miroase a evaziune fiscală.

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Politicienii români arată cu degetul unii spre alţii; – “Unde-i minte multă e şi prostie multă”

  1. Este foarte simplu de calculat…. 4 elevi,2 ore sedinta, 50 Ron /persoana =200Ron /sedinta de meditatie; 2 sedinte pe zi=400Ron; 2sedinte *7zile= 14 sedinte=2800 Ron/saptamana ;2800*4saptamani=11200 Ron/luna….Tinand seama ca este vorba despre Sibiu, oras cu populatie numeroasa si educata si mai ales ca fizica era materie de examen la facultatea de medicina cred ca Domnul Iohannis chiar spune adevarul…..Asta este realitatea din invatamantul romanesc la disciplinele de examen …..Imi pare rau dragi autori ai articolului ca trebuie sa va reamintesc unde si cum se traieste in Romania…

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*