Ultimele Știri

PNL susține că premierul Ponta manipulează datele economice

PNL

Liberalii susțin că premierul Victor Ponta desfășoară, în ultima perioadă, „o intensă campanie de manipulare a datelor economice, pe care le prezintă triumfalist în scopul meschin de a-și aroga, nefondat, merite”.

„Una dintre ultimele laude ale lui Ponta se referă la investițiile străine directe, care au crescut în primele șase luni cu aproape 40%. Așa este, investițiile străine directe au crescut, însă Victor Ponta omite să spună că în 2014 acestea s-au aflat la unul dintre cele mai mici niveluri din ultimii 10 ani (de exemplu, maximul a fost în 2008 — 9,8 mld. lei, iar în 2014 România a avut un nivel mai degrabă simbolic de 2,4 mld. lei). Așadar, Ponta a comparat o contraperformanță mai mică cu o contraperformanță mai mare și i-a dat cu plus”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES de Biroul de presă al PNL.

Sursa citată susține că „Ponta uită să spună că investițiile străine directe au crescut pe seama creditelor acordate de nerezidenți, care s-au majorat de la o valoare negativă de 161 milioane lei la 713 milioane lei”.

„Dacă premierul ar înțelege ceva din raportările BNR, și-ar da seama că semnalul investițiilor străine directe este unul negativ întrucât investițiile în capitalul social al societăților comerciale s-a diminuat cu 35% (de la 1.312 milioane lei la 853 milioane lei), iar acum avem o contraperformanță mai mare decât contraperformanța de anul trecut. Orice om de bun-simț înțelege că atunci când finanțarea este acordată cu preponderență sub formă de împrumut (care poate fi retras mult mai rapid în caz de probleme sistemice) și nu sub formă de aport la capitalul social este un semnal de neîncredere în economie”, se mai arată în comunicatul PNL.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*