Ultimele Știri

PNL: Premierul se derobează de responsabilitatea asumării alegerilor în două tururi

PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, susține că premierul Dacian Cioloș se derobează de responsabilitatea asumării reintroducerii principiului celor două tururi de scrutin în alegerea primarilor, motiv pentru care liberalul anunță că, „din acest moment, obiectivul prioritar al agendei parlamentare a PNL este promovarea în regim de urgență” a proiectului depus în 2015.

„Constatăm că premierul se derobează de responsabilitatea asumării reintroducerii principiului celor două tururi de scrutin în alegerea primarilor și trimite această sarcină Parlamentului. Din acest moment, obiectivul prioritar al agendei parlamentare a PNL este promovarea în regim de urgență a acestui proiect pe care l-am depus încă de anul trecut. Din păcate, până acum, această inițiativă a fost blocată de PSD”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, într-un comunicat de presă.

În opinia sa, declarațiile celorlalte partide de după întâlnirea cu premierul Cioloș dau speranțe în crearea unei majorități parlamentare care să adopte această soluție.

Citește și: Vasile Blaga, despre cel mai mare pericol pentru PNL

„Cauza pentru care luptăm acum nu ține de interesul electoral al PNL, ci de un principiu fundamental al democrației, unde majoritatea ar trebui să fie cea care decide la vot. Încă o dată constatăm, cu regret, care sunt mijloacele prin care PSD a determinat această situație dificilă. Șantajul și amenințarea de boicot au stopat o cauză dreaptă, dar care îi afecta pe social-democrați din punct de vedere electoral.

Deocamdată, agenda parlamentară s-a dovedit în același grad decuplată de cea a cetățenilor ca și la finalul anului trecut. Un vot favorabil proiectului privind revenirea la două tururi de scrutin ar diminua această fractură dintre Parlament și societate, aceasta fiind și soluția prin care aleșii locali se vor afla mai aproape de cetățeni”, a mai spus liberalul.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*