PNL le cere liderilor Parlamentului European şi socialiştilor europeni să se delimiteze de Dragnea

PNL

PNL le cere preşedintelui PE, Martin Schulz, şi preşedintelui PES, Sergei Stanishev, să se delimiteze de liderul PSD Liviu Dragnea, ca urmare a deciziei acestuia de a rămâne la şefia PSD, în pofida condamnării sale pentru fraudă electorală,practică ce pune sub semnul întrebării exerciţiul democratic.

„(…) vă adresăm rugămintea de a avea o poziţie oficială, necesară faţă de decizia domnului Liviu Dragnea de a se menţine la conducerea PSD în pofida deciziei definitive a instanţei pentru condamnarea penală a domniei sale, pe care sperăm să o exprimaţi public”, cere PNL într-o scrisoare adresată preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, şi lui Sergei Stanishev, preşedintele PES.

PNL susţine că indiferent de viziunile diferite pe care Partidul Socialiştilor Europeni şi Partidul Popular European le au asupra modului în care trebuie gestionate intereselor celor pe care îi reprezintă, ambele familii politice ştiu că „respectarea legilor se constituie în pilonul pe care s-a construit Uniunea Europeană”.

„Partidul Socialiştilor Europeni şi Partidul Popular European reprezintă cele mai puternice formaţiuni politice europene care au construit, practic, Europa modernă de astăzi. (…) Marii lideri europeni au realizat, încă de la început, că dezideratele acestei Europe nu pot fi atinse decât prin libera voinţă a cetăţenilor, prin consolidarea democraţiei reale şi prin respectarea statului de drept. (…) Indiferent de faptul că avem viziuni diferite asupra modului în care avem de gestionat interesele şi bunăstarea celor pe care îi reprezentăm, ştim că respectarea legilor se constituie în pilonul pe care s-a construit Uniunea Europeană”, susţin liberalii în scrisoarea transmisă liderilor europeni.

PNL aduce în atenţia liderilor PE şi PES decizia ÎCCJ în cazul preşedintelui PSD Liviu Dragnea, afirmând că “oricare ar fi fost scopul infracţiunii, contextul ori justificarea” acestea nu pot fi motive pentru a relativiza actul de justiţie sau a-l trece sub tăcere”.

„(…) presupunem că sunteţi la curent cu decizia definitivă a instanţei judecătoreşti din România în cazul actualului preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, de doi ani de închisoare, cu suspendare. Pedeapsa priveşte infracţiuni de fraudă electorală săvârşite în urmă cu patru ani de zile, confirmate în acest moment de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens, înţelegem să facem o disctincţie fără echivoc între o acţiune politică, care poate fi îndreptăţită sau nu, care poate beneficia sau nu de sprijin popular, şi încălcarea legii în scopul materializării acelei acţiuni politice. Or, din această perspectivă, constatăm că domnul Liviu Dragnea a preferat să mistifice decizia instanţei, folosind în mod deliberat confuzia între cele două planuri amintite pentru a explica refuzul demisiei din fruntea partidului pe care îl conduce”, susţin liberalii.

Liberalii mai spun că rămânerea lui Dragnea la şefia PSD s-ar putea traduce într-un mesaj public de încurajare a liderilor şi simpatizanţilor PSD pentru a recurge la instrumente contrare statului de drept în competiţia electorală.

„Această situaţie nemaiîntâlnită riscă să pună la îndoială principiile şi crezul democratic al tuturor celor care se implică în procesul democratic din România, să se traducă într-un mesaj public de încurajare adresat membrilor şi simpatizanţilor PSD: <<a deturna votul şi voinţa liber exprimată a cetăţenilor nu este o problemă, partidul îi apără şi îi protejează pe cei care folosesc astfel de mijloace ilegale, chiar dacă vor fi prinşi>>. Acest caz devine cu atât mai grav cu cât alegerile locale din România se vor desfăşura în scurt timp, iar reprezentanţii PSD au dovedit şi la precedentele alegeri că utilizează instrumente contrare statului de drept în competiţia electorală”, mai susţine PNL, potrivit sursei citate.

PNL îşi exprimă speranţa că preşedinte PE, Martin Schulz şi Sergei Stanishev, preşedintele PES, se vor delimita „de practici care pun sub semnul întrebării şi pe viitor exerciţiul democratic din România”.

„Având în vedere fapta pentru care domnul Dragnea a fost condamnat definitiv, care presupune alterarea sensului democratic al unui proces electoral – faptă incompatibilă cu însăşi ideea de democraţie – ne adresăm dumneavoastră în calitate de lideri reprezentativi ai familiei politice din care face parte PSD. Ne exprimăm speranţa că veţi împărtăşi cu noi aceleaşi valori care stau la baza construcţiei europene şi că vă veţi delimita de astfel de practici care pun sub semnul întrebării şi pe viitor exerciţiul democratic din România”, se mai arată în scrisoarea transmisă de conducerea PNL.

Liberalii aduc la cunoştinţa liderilor europeni că şi în interiorul PSD sunt curente de opinie care critică rămânerea lui Dragnea la şefia PSD.

„Faţă de cele menţionate, am avut plăcuta surprindere să constatăm chiar în interiorul PSD curente de opinie similare acestui punct de vedere pe care vi-l transmitem, conform căruia domnul Liviu Dragnea nu mai poate ocupa această poziţie în fruntea PSD, şi pe care sperăm să le încurajaţi prin luările dumneavoastră de poziţie”, mai spune conducerea PNL, potrivit sursei citate.

Liberalii afirmă că le-au transmis liderilor europeni această scrisoare pentru că PSD creează „un nou precedent care va afecta cu atât mai mult ideea de integritate, credibilitate şi moralitate a clasei politice româneşti”.

„Motivul pentru care ne adresăm dumneavoastră prin această scrisoare, în mod extraordinar, este constatarea faptului că, în mod periculos, PSD creează un nou precedent care va afecta cu atât mai mult ideea de integritate, credibilitate şi moralitate a clasei politice româneşti”, afirmă liderii PNL.

Liberalii susţin că acest demers se situează dincolo de interesele lor „politice şi facultative”, afirmând că au „datoria şi responsabilitatea de (…) a menţine echilibrul democratic al societăţii” româneşti.

„Într-un stat în care lupta anticorupţie reuşeşte, în sfârşit, să devină credibilă şi puternică, reprezentanţii celui mai mare partid de stânga înţeleg să ignore complet o sentinţă definitivă şi irevocabilă, demonstrând practic că statul de drept este doar o lucru facultativ. Aşadar, demersul nostru se situează dincolo de interesele noastre politice şi vizează stabilirea unei limite până la care poate coborî acest fenomen prin care se decantează neîncrederea cetăţenilor în reprezentanţii lor. Efectele pot fi constatate astăzi şi în alte state ale Uniunii Europene care se confruntă cu forţe politice crescute din acest teren fertil al nemulţumirii faţă de reprezentanţii partidelor cu rădăcini în moştenirea democratică europeană. De aceea, avem datoria şi responsabilitatea de a face tot ceea ce ţine noi pentru a menţine echilibrul democratic al societăţii noastre”, se mai arată în scrisoarea semnată de conducerea PNL.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *