Ultimele Știri

Ploile și noroiul nu au reușit să îi oprească pe tinerii veniți la Electric Castle

Faimosul festival Electric Castle se află la cea de-a treia ediție și este locul de întâlnire a mii de oameni dornici de distracție.

Festivalul Electric Castle are loc în județul Cluj, mai precis în Bonțida, localitatea unde se află Castelul Banffy. 

O uriasă petrecere, la care au spus prezent mii și mii de oameni a însuflețit joi noapte localitatea Bonțida.  Peste 30 de artiști au urcat în prima zi a festivalului, pe cele 6 scene amplasate în jurul Castelului Banffy, iar atmosfera a fost una magică chiar din prima zi a festivalului.

Showul a fost completat de jocuri de lumini și efecte speciale. Chiar dacă vremea a fost capricioasă, petrecerea a ținut până târziu. Din garderoba tinerilor nu au lipsit două elemente care au fost esentiale: pelerina de ploaie și cizmele de cauciuc completate cu bună dispoziție.

1Festivalul Electric Castle, la care și-au confirmat prezența peste 200 de artiști, se încheie duminică seara. În cele patru zile de concerte, sunt așteptați aproximativ 100 de mii de spectatori.

Distracția și buna dispoziție au fost oprite de vreme, din cauza ploii abundente  curtea castelului s-a transformat într-o zonă amenajată pentru bătăi în noroi. Și zona de camping a fost serios afectată de ploaia care cade  încontinuu de două zile. Rețelele de socializare s-au umplut imediat de fotografii în care se observă care sunt condițiile de spectacol la evenimentul numit de organizatori „cel mai mare festival din România și primul din țară, care a mutat muzica live și electronică din cluburi, pe scenele în aer liber ale unui castel”.

3

Organizatorii fac eforturi supraomenești pentru a aduce un plus de confort tinerilor dornici de distracție. În spațiul festivalului au fost aduse câteva sute de baloți de fân și scoarță de copac, pentru a acoperi noroiul, iar în camping se refac căile de acces cu pietriș.

“Ne mobilizăm să refacem, în primul rând, căile de acces spre camping. Se va aduce pietriș, începem să vidanjam. Am adus câteva sute de baloți de paie ca să punem peste noroi, și scoarta de copac. Asta pentru că nu putem folosi nisip sau pietriș în curtea castelului, fiind monument istoric. Am adus și paleti, cu care iarași vom încerca să facem căi de acces spre camping și pe teritoriul festivalului”, explica Andi Vanca.

Și Poliția clujeană și-a mărit dispozitivele pentru a oferi suport evenimentului. 50 de polițiști de ordine publică, rutieră și de investigații au fost trimiși pe teren, în perioada festivalului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*