Ploile abundente au provocat ravagii în județul Vrancea. Peste 230 de locuințe din 22 de comune au fost afectate

  • Nicoleta Ungureanu
  • 25 august 2016
  • Social

Ploile abundente au provocat numeroase pagube în județul Vrancea, 22 de comune fiind afectate, potrivit rapoartelor operative trimise de Comitetele Locale pentru Situații de Urgență.

Peste 230 de locuințe din Vrancea au fost afectate în urma ploilor abundente, alte cinci fiind distruse complet. Apa a inundat gospodăriile, înfiltrându-se în ziduri,  o școală din Odobești fiind și ea afectată.

”De asemenea, s-au produs pagube materiale în 223 anexe gospodărești, 734 curți și grădini, dar și pe 860 ha teren arabil și 180 ha pășuni și fânețe” , a declarat joi pentru Agerpres locotenentul Paul Bîndar, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea.

Potrivit situației centralizate, în județ au mai fost afectate 1,2 km drumuri naționale, 53,7 km drumuri județene, 48,2 km drumuri comunale, dar și 147,6 km străzi ori ulițe comunale.

”Autoritățile fac eforturi concentrate pentru ajutorarea cetățenilor afectați de inundații și restabilirea stării de normalitate intervenindu-se, joi, cu 116 efective de pompieri militari și 53 mijloace tehnice, autospeciale și motopompe în localitățile Budești, Obrejița, Urechești, Bogza, Dumbrăveni, Gura Caliței”, a precizat locotenentul Paul Bînda.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *