Plățile pe programul POSDRU, deblocate de Comisia Europeană

euro

Comisia Europeană (CE) a deblocat rambursările pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013), în valoare de 167 milioane de euro, pentru care au fost întrerupte plățile în luna februarie 2016, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE) remis vineri.

‘Ridicarea întreruperii plăților este o veste foarte bună. Vor intra imediat în țară 167 de milioane de euro. Am trimis deja o sumă și mai mare. Vor mai urma vești bune, acum că procesul a fost deblocat. Încercăm să aducem cât mai multe fonduri, atât de necesare dezvoltării României’, a declarat Cristian Ghinea, ministrul de resort.

Autoritatea de Management POSDRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a trimis săptămâna trecută o altă tranșă, de 372 de milioane euro.

‘Estimăm că suma totală, de 539,4 milioane euro, se va întoarce la bugetul de stat până la sfârșitul acestui an. Ceea ce înseamnă o creștere cu aproximativ 10% a gradului de absorbție per total program POSDRU’, a completat ministrul Fondurilor Europene.

Michel Servoz, Director General al Direcției Generale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune din cadrul CE s-a întâlnit, recent, cu Cristian Ghinea.

Potrivit comunicatului, Michel Servoz a remarcat că, prin Pachetul anti-sărăcie lansat în februarie 2016 se vine cu ‘o abordare integrată foarte necesară, care sper să continue și în guvernările viitoare’.

Multe dintre măsurile din pachetul anti-sărăcie lansat de Guvern vor putea fi finanțate prin apelurile de proiecte pe care Ministerul Fondurilor Europene le va lansa în 2016.

‘CE a întrerupt termenul de plată pentru România pentru POSDRU 2007-2013 în luna februarie 2016. Prin eforturile comune ale Ministerului Fondurilor Europene și ale Autorității de Audit, rata de eroare a fost adusă sub nivelul acceptabil, permițând decizia de deblocare anunțată zilele acestea de oficialii europeni’, se mai arată în comunicatul MFE.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *