Ultimele Știri

Plagiatul te scapă de închisoare

Gigi Becali şi George Copos plagiat

La doar cinci zile distanţă unul de altul, Gigi Becali şi George Copos au fost eliberaţi condiţionat din închisoare, în urma unor decizii judecătoreşti care au ţinut cont de cărţile scrise de aceştia în perioada detenţiei. Surprinzător sau nu, lucrările publicate sunt greu de găsit şi sunt suspectate de plagiat.

Noul trend al condamnaţilor este să devină scriitori pentru a li se micşora pedeapsa. Poţi scrie orice, oricum sau prin oricare mijloace, important e să fie acceptată de o editură şi să fie tipărită. Aşa au procedat, pe rând, Sorin Ovidiu Vîntu, Adrian Năstase, Gigi Becali şi George Copos, toţi eliberaţi condiţionat.

Gigi Becali scriitorDacă SOV a scris în perioada în care era încarcerat la Jilava volumul „România – studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziţie şi perspectivele comunitare”, care i-a redus cu 33 de zile pedeapsa iniţială de un an, pentru şantajarea actualului deputat PSD Sebastian Ghiţă, fostul premier Adrian Năstase a redactat trei lucrări ştiinţifice în cele 547 de zilede detenție.

Cu alte cărţi publicate înainte de a fi încarcerat şi fost profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, scriitura lui Adrian Năstase poate fi justificată literar, însă cum rămâne în cazul lui Becali şi lui Copos? Primul, cunoscut drept un circar al televiziunilor, a lansat trei volume, iar al doilea a bătut recordul activităţilor literare, reuşind să scrie cinci cărţi în mai puţin de 400 de zile. Adică 80 de zile pentru fiecare carte. WOW!

Să zicem că inspiraţia în penitenciar vine ca o avalanşă, iar memoriile curg pe foaia de hârtie fără întrerupere, însă de ce cărţile nu pot fi găsite nicăieri, nici măcar la editurile care le-au adoptat?

Un reporter GSP s-a deplasat la sediul Editurii Niculescu care a publicat una dintre cărţile suspecte de plagiat ale lui George Copos, „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, însă a fost anunţat că întreg tirajul a fost ridicat chiar de către scriitor.

Suspiciunile au devenit mai evidente atunci când istoricul Cătălin Parfene găseşte o asemănare izbitoare între numele lucrării sale de dizertaţie („Politica matrimonială a domnilor din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”) și numele cărţii omului de afaceri, mai ales că până și profesorul care ar fi coordonat ambele teze este acelaşi, prof. univ. dr. Stelian Brezeanu, retras din activitate.

Dragi tovarasi, va supun atentiei un posibil si cat se poate de plauzibil plagiat. Astfel, una dintre lucrarile…

Posted by Catalin Parfene on mardi 7 avril 2015

Nici Gigi Becali nu poate fi omis din acest cerc literar al neautenticităţii, mai ales că el a fost cercetat de o comisie de specialitate la Poarta Albă pentru fals sau plagiat în cartea „Muntele Athos, Patria Ortodoxiei” de 180 de pagini, tipărită în 9.000 de exemplare.

Totuşi, Becali a fost acceptat ca autorul real al cărţii în care povesteşte despre pelerinajele de la mănăstirile din zonă, deşi se bănuieşte că nu el este cel care a scris toată cartea.

În acelaşi timp, conducerea Penitenciarului Rahova a anunţat că nu are competenţe legale de a se pronunţa cu privire la caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de deţinuţi, pentru că această atribuţie îi revine Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi refuză să facă publice lucrările publicate de noua clasă a scriitorilor născuţi în temniţă.

Iar în continuare trăim într-o țară a premierilor plagiatori și a deținuților scriitori.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*