Phenianul anunță la ONU că își va consolida „descurajarea nucleară”

  • Adelina Mitrache
  • 24 septembrie 2016
  • Externe
  • 0
coreea de nord steag

Ministrul nord-coreean de externe, Ri Yong-ho, a afirmat vineri de la tribuna ONU că țara sa își va continua programul nuclear, ca singura modalitate de a se apăra împotriva „amenințărilor” Statelor Unite, relatează AFP.

Adresându-se Adunării Generale a ONU la două săptămâni după al cincilea test nuclear nord-coreean, Ri Yong-ho a declarat că Phenianul este hotărât să își consolideze „cu toată puterea” capacitățile de „descurajare nucleară credibilă”.

„A deveni o putere nucleară este politica statului nostru”, a explicat el. „Decizia de a ne întări armamentul nuclear este o măsură justificată de autoapărare pentru a ne proteja de amenințările nucleare constante ale Statelor Unite”, a afirmat ministrul.

Phenianul „va continua să ia măsuri pentru a-și întări forțele armate nucleare naționale cantitativ și calitativ”, a mai declarat el.

Ri Yong-ho a adăugat că cele cinci teste nucleare efectuate de țara cu începere din 2006, care i-au atras o serie întreagă de sancțiuni internaționale, „pot să nu fie bine înțelese de țările europene”, care sunt „mai puțin sensibile” la necesitatea de a se proteja după încheierea Războiului Rece.

Coreea de Nord a efectuat la începutul lunii septembrie al cincilea test nuclear, cel mai important până în prezent, și a procedat în acest an la peste 20 de lansări de rachete balistice.

Aceste teste, care încalcă rezoluțiile ONU, au fost denunțate de comunitatea internațională și au determinat Consiliul de Securitate să aibă în vedere noi sancțiuni împotriva Phenianului.

Premierul japonez, Shinzo Abe, a cerut miercuri de la tribuna Adunării Generale ca lumea să găsească „noi mijloace” de a opri Coreea de Nord, fără să precizeze la ce s-a referit.

„Amenințarea a atins o dimensiune complet diferită față de ce părea să fie până acum”, a avertizat el, referindu-se la eforturile Phenianului de a miniaturiza focoasele nucleare și a le monta eventual pe rachete intercontinentale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *