Phenianul afirmă că a testat un motor de rachetă, o etapă în plus spre realizarea unei rachete intercontinentale

  • Adelina Mitrache
  • 20 septembrie 2016
  • Externe
  • 0
kim jong un

Coreea de Nord a afirmat marți că a testat cu succes un nou și puternic motor de rachetă, ceea ce ar constitui un avans în plus în eforturile sale de a se dota cu rachete balistice intercontinentale (ICBM), relatează AFP, Reuters și DPA.

După ce a supervizat acest test de la baza de lansare a sateliților din Sohae (vest), liderul nord-coreean Kim Jong-Un a cerut responsabililor, oamenilor de știință și tehnicienilor nord-coreeni „să termine cât mai curând posibil pregătirea pentru lansarea unui satelit”, informează agenția oficială KCNA, citată de France Presse.

Unii experți estimează că Phenianul ar putea marca la 10 octombrie aniversarea fondării Partidului Muncitorilor din Coreea (PTC) lansând un satelit.

Kim a mai cerut mai multe tiruri de rachete cu scopul ca „țara să poată în câțiva ani să dețină sateliți geostaționari”, a informat aceeași agenție nord-coreeană de presă.

La rândul său, Rodong Sinmun, principalul ziar din Coreea de Nord, publică în pagina întâi o mare fotografie a tânărului conducător care râde în hohote și îl arată de asemenea pe cale de a superviza testul de la un punct de observare.

Regimul de la Phenian — cel mai ermetic în lume — a procedat deja la teste cu rachete cu rază lungă de acțiune prezentate ca lansări de sateliți. Ultimul dintre acestea datează din 7 februarie.

KCNA afirmă că motorul a fost testat la sol pentru a putea furniza țării „o capacitate de manevră suficientă pentru a lansa diferite tipuri de sateliți, inclusiv sateliți de observare a Pământului”.

Cu acest nou motor, Coreea de Nord „se apropie de obiectivul său de a se dota cu rachete balistice intercontinentale care ar putea lovi teritoriul american”, a estimat Chae Yeon-Seok, specialist în rachete al Institutului pentru cercetări aerospațiale din Coreea de Sud, ale cărui laboratoare principale se află la Daejeon, la sud de Seul.

„Programul spațial nord-coreean se concentrează asupra dezvoltării vehiculelor de lansare care pot fi utilizate ușor drept rachete, mai degrabă decât asupra dezvoltării sateliților demni de acest nume”, a adăugat el.

Statul Major interarme sud-coreean a estimat că testul anunțat marți vizează să verifice performanțele unui „motor cu foarte mare putere utilizabil pentru rachete cu rază lungă de acțiune”.

Phenianul a afirmat că a testat în 9 septembrie o ogivă nucleară ce poate fi montată pe o rachetă. Acest al cincilea test nuclear nord-coreean a intervenit după o serie de teste de rachete cu diverse raze de acțiune în lunile precedente, inclusiv lansate de pe un submarin.

Dacă reușește să miniaturizeze o bombă nucleară care poate fi montată pe o rachetă, crescând și ameliorând în același timp raza de acțiune și precizia proiectilelor sale, Coreea de Nord ar putea să-și atingă obiectivul anunțat oficial — de a putea lovi teritoriul american.

Kim Jong-Un a salutat, potrivit KCNA, progresele regimului său în domeniul tehnologiilor de vârf „în pofida condițiilor economice dificile ale țării”.

Coreea de Nord, care teoretic nu are dreptul să dezvolte programe balistice și nucleare, este sub incidența a cinci serii de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, care îi aplică sancțiuni economice grele. Acestea nu au reușit totuși să o convingă să renunțe la obiectivele sale.

KCNA nu a precizat data la care a fost testat motorul, știindu-se că presa oficială are obiceiul de a informa despre activitățile lui Kim Jong-Un cu o întârziere de o zi.

Yang Moo-Jin, profesor la Universitatea pentru studii nord-coreene, cu sediul la Seul, a amintit că Phenianul și-a fixat un plan de dezvoltare spațială de cinci ani care se termină în acest an. „Acest nou test anunță un viitor test de rachetă ICBM”, estimează el. „Viitorul test ce va fi prezentat ca o lansare de satelit ar trebui să aibă loc atunci când Consiliul de Securitate al ONU va adopta noi sancțiuni referitoare la ultimul test nuclear sau în momentul alegerilor prezidențiale americane în noiembrie”, opinează expertul sud-coreean.

Washingtonul, care dispune de mai multe sisteme antirachetă, lucrează în prezent cu Seulul la desfășurarea în Peninsula Coreeană a unui scut antirachetă THAAD. Această eventualitate a provocat mânia Chinei, care se teme că aceste tehnologii sofisticate vor constitui o amenințare la adresa securității regionale. Or, comunitatea internațională se străduiește în prezent să convingă Beijingul să intervină pe lângă Phenian pentru a-și aduce aliatul la ordine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *