Ultimele Știri

Petre Roman a rămas fără mandatul de parlamentar

petre roman

Deputatul PNL Petre Roman și-a pierdut mandatul de parlamentar, în această seară, după ce plenul Camerei Deputaților a luat act de încetarea acestuia, după rămânerea definitivă a sesizării ANI privind incompatibilitatea fostului premier.

Valeriu Zgonea a anunțat că plenul Camerei Deputaților a luat act de încetarea mandatului de deputat al lui Petre Roman, după aproximativ o oră de dezbateri și de discuții la care au participat atât fostul premier, cât și deputații PNL Ludovic Orban și  Mihăiță Calimente.

ANI a solicitat înca din data de 12 ianuarie revocarea lui Petre Roman după ce acesta nu a contestat în termen raportul de incompatibilitate la instanța prevazută de lege. De asemenea, astăzi, în prima zi a noii sesiuni parlamentare, ANI a solicitat din nou revocarea lui Petre Roman.

Deputatul s-a aparat în fața colegilor spunând că are două certificate de grefă de la Tribunalul București și Curtea de Apel București care dovedesc că a solicitat în instanță anularea raportului ANI și apreciind că atâta timp cât își „caută dreptatea în justiție” nu își poate pierde mandatul.

Însă, prima contestație a fost depusă de Petre Roman la Tribunalul București, alta instanță decât cea competentă, respectiv Curtea de Apel București, iar contestația a fost respinsă. Totodată, s-a ieșit din termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru a contesta o decizie ANI.

Prin urmare, Tribunalul București a respins definitiv sesizarea lui Petre Roman și a precizat că acesta nu mai poate contesta raportul de incompatibilitate al ANI.

Pe 2 februarie, deputatul PNL a contestat raportul ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea sa, la Curtea de Apel, în aceeași zi Camera Deputaților trebuind însă să ia act de încetarea mandatului.

Ulterior, marți, toți membrii comisiei juridice din Camera Deputaților au fost amendați de ANI, pentru că nu l-au revocat din funcție pe Roman, în ciuda faptului că raportul de incompatibilitate întocmit de inspectorii de integritate pe numele lui a rămas definitiv.

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Petre Roman a rămas fără mandatul de parlamentar

  1. la parnaie petrica cu iliescu pentru genocid si subminarea economiei nationale

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*