Ultimele Știri

Peste cine au dat polițiștii pe stradă! Nu le-a venit să creadă

politia politie

Un echipaj de poliție din București a trecut printr-o situație inedită în prima zi a săptămâniii.

Polițiștii au observat un bărbat care căra o butelie de gaz și l-au abordat. Spre surprinderea lor, bărbatul era un om al străzii, cercetat pentru furt și arestat…la domiciliu.

Dar cum, în realitate, domiciliul declarat era unul fictiv, suspectul de 23 de ani a fost dus la Centrul de Servicii Sociale „Sf. Ioan”.

„Are documente, dar este un om al străzii. Scrie o adresă pe buletin, dar e ultima lui adresă, unde a locuit. Apropiaţi nu are, nu are aparţinători. Îl putem ţine până când vorbim cu cei de la Poliţie şi o să spună ce vor să facă cu el în continuare. Deocamdată, pe perioada iernii şi apoi o să vedem ce putem să facem. Este o situaţie unică, este un caz mai special, cum aţi zis şi dumneavoastră, e prima dată când vedem un astfel de caz”, a declarat Ionuţ Voicu, coordonatorul centrului.

Spre deosebire de ceilalţi oameni ai străzii care stau câte cinci în cameră, suspectul „arestat la domiciliu” a fost cazat singur.

„E acelaşi tratament, un pat, un duş, trei mese pe zi, la fel ca ceilalţi. Este o cameră ca toate celelalte”, a mai spus Voicu.

Bărbatul riscă acum o măsură mai dură, cum ar fi arestul preventiv, pentru că a minţit în faţa instanţei cu privire la domiciliul său.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*