Ultimele Știri

Peste 4.000 de migranți au intrat vineri în Ungaria

refugiati

Peste 4.000 de migranți au intrat în Ungaria în cursul zilei de vineri, a anunțat la Budapesta un responsabil, adăugând că închiderea graniței croato-ungare urma să fie terminată la miezul nopții, scrie AFP.

Până la lăsarea serii, 3.000 demigranția au fost înregistrați, însă numărul lor a crescut în doar câteva ore la 4.400  de persoane la ora locală 22.00 (20.00 GMT), a informat un consilier din cadrul guvernului de la Budapesta, Gyorgy Bakondi.

El a adăugat că la granița croato-ungară gardul a fost amplasat pe o lungime de 28 de kilometri din totalul de 41 de kilometri prevăzuți. Cu ajutorul a 500 de soldați, lucrarea urma să fie încheiată la miezul nopții (22.00 GMT).

Oficialul ungar a mai anunțat că un tren croat, care a transportat 800 de migranți în Ungaria, a fost însoțit de 40 de polițiști croați înarmați, fapt pe care l-a calificat ca „incident de frontieră fără exemplu”.

Budapesta a acuzat autoritățile croate că încurajează migranții să treacă „ilegal” granița sa. La rândul său, Croația, devenită noua rută de exil pentru migranții din Siria și Irak după închiderea completă a graniței sârbo-ungare, a afirmat în cursul serii că a ajuns la un acord cu Budapesta pentru ca Ungaria să permită tranzitul migranților „vulnerabili”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*