Peste 2.000 de oameni au sărbătorit Ziua Limbii Române la Cahul

  • Presa Liberă
  • 1 septembrie 2016
  • Local

Peste 2000 de oameni au sărbătorit pe 31 august Ziua Limbii Române la Cahul. În Piața Horelor din localitate au cântat pe rând artiști de pe ambele maluri ale Prutului. 

Programul sărbătorii a fost deschis de Corul „Voci transilvane” din Cluj-Napoca, urmat de un recitat al cunoscutei interprete Veta Biriș. O horă imensă a fost încinsă în fața scenei de pe care au răsunat cântecele populare și patriotice „Hai să-ntindem hora mare”, „Doamne, ocrotește-i pe români” sau „Noi suntem români”. Chiar dacă recitalul programat la Ismail pentru ziua de 31 august a fost anulat din cauza refuzului autorităților ucrainene de a-și da acordul pentru desfășurarea manifestației în Palatul de Cultură, Veta Biriș a încântat cahulenii prezenți în număr mare la evenimentul din centrul orașului.

Tinerii au fost atrași în mod special de concertul Alexandrei Ungureanu și al trupei DaDa și au fredonat împreună cu artiștii binecunoscutele lor melodii. La eveniment a vorbit și primarul orașului Cahul, Nicolae Dandiș, care a precizat că simțirea românească este întotdeauna mai puternică în Sudul Basarabiei și care a mulțumit instituțiilor din România care sprijină organizarea unor astfel de acțiuni culturale la Cahul.

Evenimentul a fost organizat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Primăria orașului Cahul, Consulatul General al României la Cahul și cu sprijinul Casei de Cultură a Studenților din Galați.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *