Peste 1.400 de angajați din MAI și din alte instituții publice vor fi instruiți în lupta anticorupție

  • Nicoleta Ungureanu
  • 6 octombrie 2016
  • Social
  • 0
coruptie

Peste 1.400 de angajați din administrația publică vor fi instruiți în următorii patru ani în prevenirea și combaterea corupției în administrația publică.

Aceștia vor fi instruiți, de asemenea, și în ceea ce privește achizițiile și gestionarea proiectelor cu finanțare europeană, a anunțat joi Cătălin Ioniță, directorul general al Direcției Generale Anticorupție.

„Mecanisme eficiente pentru prevenirea și combaterea corupției în administrația publică, inclusiv în achizițiile publice și gestionarea proiectelor cu finanțare europeană”.

Prin urmare, 1.475 de persoane vor fi instruite în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

„Proiectul se va axa pe trei module, primul având 12 sesiuni de instruire pentru 300 de persoane. Modul doi va avea 37 de sesiuni pentru 555 de lucrători din cadrul MAI, dar și alte persoane din structurile partenere, iar modul trei va fi format din cinci sesiuni de formare pentru 200 de lucrători cu competențe în domeniul investigării și cercetării faptelor de corupție, inclusiv a infracțiunilor privind interesele financiare ale UE”, a spus Ioniță, care a adăugat că așteaptă de la beneficiari să nu mai invoce necunoașterea detaliilor tehnice și a procedurilor în domeniul achizițiilor publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *