Ultimele Știri

Percheziții la Primăria lui Vanghelie

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București efectuează, la această oră, percheziții la sediul Primăriei sectorului 5. Procurorii au verificat chiar și biroul lui Marian Vanghelie.

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează urmărirea penală într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu, în legătură cu procedura de acordare a unor ajutoare sociale. În cursul zilei de 19.12.2014 a fost declanşată o acţiune la care participă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi 120 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, fiind efectuate 25 de percheziţii în municipiul Bucureşti, inclusiv la o instituţie publică”, se specifică într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Perchezițiile verifică modul în care s-au acordat ajutoarele sociale. Se pare că s-ar fi constituit o rețea prin care anumite persoane erau favorizate și au existat persoane care aveau nevoie de acest ajutor și nu l-au primit.  

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie a precizat că procurorii verifică fondurile acordare de Consiliul Local, din bugetul Primăriei. 

Marian Vanghelie susține că aceste demersuri s-ar fi realizat cu o motivație politică și îi acuză pe Gabriel Oprea și pe Victor Ponta susținând că le va face plângere penală.

 „Eu pot să spun că dl Gabriel Oprea și dl. Ponta au avut foarte multe intervenții în justiție”, a declarat Marian Vanghelie.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*