Ultimele Știri

Percheziții la Consiliul Județean Iași

Procurorii anticorupție efectuează la această oră 21 de percheziții, 19 dintre ele vizează Consiliul Județean Iași. 

Anchetatorii verifică documente și calculatoare de la direcția economică și de la direcția de investiții. Potrivit unor surse, vizat de anchetă este și președintele instituției, Cristian Adomniței, fostul vicepreședinte Victor Chirilă și actualul vicepreşedinte CJ, Alin Aivănoaei.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2013-2015. În cursul zilei de 15 aprilie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 21 locații situate în municipiul Iași, din care 19 la sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Potrivit surselor, ar putea fi implicați și fostul vicepreședinte Victor Chirilă și directorul executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă, Cristina Teodora Jinga, iar faptele ar avea legătură cu acordarea unui contract prin procedura ‘cerere de ofertă’ adjudecat de SC Laser Co SRL Iași și semnat în 27 septembrie 2013, în valoare de 340.000 lei și care presupunea 16 repere. Obiectul contractului erau servicii de promovare a județului Iași.

Sursele au precizat că durata maximă de execuție era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalități de 0,1% (pe fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.

Aceleași surse susțin că suma s-ar fi achitat firmei iar procesul-verbal de recepție consemnează că este totul în regulă calitativ și cantitativ, deși în cele trei luni au fost predate doar 11 dintre cele 16 repere de promovare.

Sursele au subliniat că auditul intern al instituției a sesizat neregulile, subordonații aducându-i la cunoștință șefului CJ Iași, Cristian Adomniței, dar acesta ar fi fost nemulțumit de constatări și ar fi amenințat că va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoștința publicului și în presă.

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții în 21 de locații situate în municipiul Iași, dintre care 19 la sediul unei instituții publice, privind fapte comise în perioada 2013-2015.

Perchezițiile DNA vizează Consiliul Județean Iași – la birourile unor directori ai Direcției Economice, Serviciul financiar contabil, Direcția Achiziții. 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*