Ultimele Știri

Percheziţii în judeţul Alba, într-un dosar de corupție cu fonduri europene

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupţie, conexe ori asimilate acestora și infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011 – 2014.

În cursul zilei de 25 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate 12 percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul Alba – Iulia și localități învecinate, din care două sunt instituții publice de interes local iar, restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*