Ultimele Știri

Pentru ce am votat?

Pentru eterna speranţă de mai bine, care moare ultima. Aşa am fost în decembrie ’89, la alegerile din 90′ şi 91′, în celebra duminică a orbului, în 96′, în 2000, în 2004 şi în 2009. C-au venit de fiecare dată dezamăgirile, asta e altă poveste. Dar trag nădejde că va ieşi soarele şi pe strada României.

După o campanie urâtă, hulită de toţi participanţii, primele rezultate ale exit-poll-urilor confirmă datele din sondaje de dinaintea campaniei electorale. Victor Ponta  a fost votat de aproximativ 40% dintre alegători. Este urmat de Klaus Iohannis cu 31%. Râvnitul loc trei este încă incert. Unele sondaje îl plasează pe Călin Popescu Tăriceanu, cu 6%, altele pe Monica Macovei sau Elena Udrea, tot cu 6%.

Aşa, deci, am votat împotriva scandalurilor, împotriva abuzurlor, împotriva încălcării repetate a Constituţiei, lucru pe care l-am văzut foarte des la actualul preşedinte. Am ieşit la vot împotriva mitocăniei, împotriva celui care crede că le ştie pe toate. Am observat că foarte mulţi oameni au ieşit la vot şi cred că măcar ăsta va fi câştigul acestui scrutin.

Am văzut pe la televizor şi foarte multă vânzoleală prin străinătate şi cozi interminabile la secţiile de votare. Am înţeles că poporul neozeelandez l-a votat pe Iohannis, în vreme ce poporul din Australia şi-a ales-o pe Monica Macovei. Mi-am adus aminte de domnul Baconschi şi de „fenomenul Paris” din 2009 când am văzut această dorinţă a românilor din Diaspora să voteze. Nu pot blama alegerea celor din străinătate, însă pot să precizez că este un vot predominant de dreapta. 

Pentru turul doi lucrurile sunt clare. S-au calificat candidaţii PSD şi ACL. Cum se vor împărţi voturile obţinute de restul candidaţilor? Va fi o bătălie cruntă. Voturile nu pot fi îndreptate spre un anume candidat. Alegătorii au propria lor idee despre cum trebuie să fie viitorul preşedinte.

Dar să vedem ce fel de preşedinţi a avut România în ultimul sfert de secol. În România, în ultimii 25 de ani, am avut trei preşedinţi. Traian Băsescu a avut un mandat de 10 ani, Emil Constantinescu a stat patru ani în fruntea ţării, restul de 11 ani i-au revenit lui Ion Iliescu. Trei personalităţi atât de diferite încât nu le poţi găsi puncte comune, nici măcar la capitolul patriotism. Ce putem observa însă  la toţi trei, chiar dacă nu nu seamănă între ei!

Apetitul pentru putere şi slaba preocupare pentru problemele economice. Iliescu a fost “sărac şi cinstit”. Constantinescu a ţinut să dea prestanţă funcţiei şi rămâne în istorie ca un preşedinte slab şi învins de servicii. Băsescu? Raportat la Iliescu poate că “cinstit şi bogat” i se potriveşte cel mai bine.

România nu este ţară care poate fi dată ca exemplu în ceea ce priveşte respectul pentru conducători. După  ce-i adulează când sunt la putere, îi aruncă la groapă de gunoi a istoriei. Pe doi dintre şefii de stat, Antonescu şi Ceauşescu, i-a condamnat la moarte. Pe regele Mihai nu l-au primit în ţară după revoluţie. Ion Iliescu a fost acuzat că a ordonat crimele din timpul evenimentelor din decembrie 1989. Singurul care a scăpat de un proces este Emil Constantinescu. Nu se va întâmpla acelaşi lucru cu Traian Băsescu. Imediat ce îşi termină mandatul îl aşteaptă o serie de procese. Mulţi îl văd deja la puşcărie. Dar să lăsăm istoria să-şi urmeze cursul ei.

Oricum, primul tur de scrutin a trecut, prima bătălie s-a treminat, dar adevăratul război abia acum începe.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*