Ultimele Știri

Patru poveşti incredibile

Peste trei milioane de persoane cu venituri mici vor primi alimente gratuite în baza unor cupoane care vor fi distribuite prin poştă, începând de joi, 22 octombrie. Spre deosebire de anii trecuţi, ajutoarele acordate persoanelor nevoiaşe nu vor mai fi acordate în baza listelor făcute de autorităţile locale.

Şi valoarea ajutoarelor a crescut – de la 80 de lei la 128.  Pentru acest an, pe lista beneficiarilor de ajutoare alimentare au fost introduse şi persoanele care primesc alocaţii pentru sprijinirea familiei, numărul total al beneficiarilor fiind astfel mai mare cu 700.000 persoane faţă de anul trecut.

Ajutoarele vor putea fi ridicate, după 16 noiembrie, de la centrele desemnate de primării, pe baza cuponului nominal şi a buletinului de identitate, a anunţat ministrul Muncii, Rovana Plumb, la Guvern. Reporterii noştri au cules primele impresii.

Neagu Profira. Până acum nu ştiam ce gust are uleiul de calitate pentru că nu-mi permiteam să gătesc decât cu ulei şterpelit din candelele nesupravegheate din cimitirul Deşteptarea. Mulţumită lui Ponta am putut să prajesc şi eu un cartof ca pe vremea bunicii.

Haralambie Brebenel. Fata cu care intenţionez să mă căsătoresc se tot invită la mine la cina, dar neavând cu ce să o servesc, am tot evitat cu diplomaţie acest moment, chiar dacă eram conştient că pierd o excelentă ocazie de a face amor cu ea. De cum am luat ajutorul alimentar, am invitat-o şi deja e gravidă. Când se vor distribui următoarele cupoane, intenţionăm să facem nunta.

Sachelarie Tugui. Copiii mă întrebau mereu de ce colegii lor de clasă mănâncă la Mc Donald’s şi KFC iar ei  doar coji de cartofi şi alte resturi găsite prin gunoaie şi nu ştiam ce să le răspund, dând mereu vina pe Piţurcă şi proasta gestionare a Naţionalei de fotbal. Pentru că am beneficiat de cuponul acordat de Ponta, mi-am permis să le gătesc o masă cum nici Laurențiu Reghecampf nu căpăta la Al Hilal!

Păstârnac Eleonora. Îl votez pe Ponta cu tot neamul lui, da-i-ar Dumnezeu sănătate, că tare mult bine mi-a făcut. Pentru că mâncam doar când eram invitată pe la parastasuri, adică foarte rar, nu credeam că mai apuc 70 de ani. Acum mi-am făcut un mic stoc de alimente şi mă gândesc  să ajung bicentenară.

ponta

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*