Ultimele Știri

Pătraru pleacă de la TVR: A fost picătura care a umplut din nou un pahar care a mai dat de câteva ori pe-afară

dragos patraru

“A fost picătura care a umplut din nou un pahar care a mai dat de câteva ori pe-afară”, spune Dragoș Pătraru, într-un interviu acordat Paginademedia.ro, despre mutarea emisiunii Starea Nației la 23.05, după programele electorale, fără să fie consultat.

”Cât despre noi, am decis deja, după cum am spus. Plecăm”, a spus Pătraru.

“Am fost anunțat prin SMS, joi seară. Ce să fac eu de joi până sâmbătă, când a fost prima ediție de la 23.05?”, spune Pătraru.

Dragoș Pătraru:

“M-a deranjat nu că intrăm la 23.05, deși suntem în situația de a nu ne plăti luna asta, pentru că sigur nu ne vom atinge țintele de audiență, m-a deranjat că nu m-a sunat cineva să-mi spună: băi, prostule, tu faci emisiunea aia care mai adună ceva oameni în fața televizoarelor pe canalul nostru, tu ce părere ai?”

Efectele în audiență au fost dezastruoase, spune realizatorul Starea Nației:

“A, făcut cea mai slabă audiență, de când se difuzează Starea nației. 1,2. Asta e medie? Îmi venea să mă dau cu capul de pereți dimineață, când am văzut. Când văd că facem sub 2 sunt la un pas de icter mecanic.”

Despre emisiunea electorală de la TVR din Prime-Time:

“Am mai auzit una tare: așa s-a negociat cu partidele. Păi, dacă dai tot prime-time-ul pentru partide înseamnă că nu ai negociat nimic. Dacă negociai ceva, aveam campanie de la 18.00 la 19.00 și de la 21.00 la 22.00, ceva de genul ăsta. Dar nu, TVR și-a dat jos chiloții, nu a negociat. Probabil i-a întrebat pe politicieni: când vreți? Iar ei au spus că între 21.00 și 23.00, că și ăștia sunt la fel ca angajații TVR: cred că televiziunea asta e a lor.”

Emisiunea lui Pătraru va pleca de la TVR:

„Cât despre noi, am decis deja, după cum am spus. Plecăm. Decizia mea este luată. Îmi pare tare rău, pentru că am avut aici libertate totală, uneori ne-am luat chiar mai multă libertate decât era cazul, dar despre libertate știii cum se spune, mai bine să fie decât să nu se ajungă.

Nu e vorba de bani, nu e vorba nici măcar de oamenii cu care am lucrat, mulți dintre ei profesioniști adevărați. E vorba de sistem. Care trebuie resetat. Nu poți schimba la TVR lucrurile din mers. Rezistența la schimbare a grupului de aici, care crede că asta e fabrica angajaților, nu a românilor, e prea mare. Mult prea mare. Și-atunci, mai bine plecăm noi.”

Cristian Zgabercea: Am găsit cea mai bună soluție pentru Pătraru

De cealaltă parte, Cristian Zgabercea, producător general al TVR, spune că ora 23.00 era cea mai potrivită în perioada electorală:

“Este o mutare de jumătate de oră, de la 22.30 la 23.00”, a declarat Zgabercea pentru Paginademedia.ro. “La ora 19.00, se bătea cu jurnalele de știri, la ora 18.00, cu Acces Direct și Măruță. Am încercat o oră în care el e mai ușor de identificat”, a continuat el.

“O dată la câțiva ani, Televiziunea Publică trebuie să acopere campania electorală. În acest moment, este evenimentul cu cel mai mare interes.

Paginademedia.ro: Dar nu se vede în audiențe.

Zgabercea: “Nu se vede, dar nu e vina noastră. Alegerile sunt prioritatea nr 1.”.

Intervalul orar 21.00-22.30 a fost stabilit după negocierile cu partidele, spune Zgabercea. “Inițial, intervalul era 21.00-22.30, dar au mai cerut o jumătate de oră, pentru că sunt mulți candidați”, a completat el.

De ce nu s-a discutat cu Pătraru înainte de mutarea emisiunii?

“Deciziile legate de emisiuni sunt luate de noi, de TVR. Ce puteam rezolva cu o consultare? Cred că am găsit cea mai bună soluție pentru el.”

Interviul acordat Paginademedia.ro de Dragoș Pătraru, pe larg:

Paginademedia.ro: Înainte de mutarea emisiunii Starea Natiei la ora 23.00, au existat discutii cu oamenii de programare din TVR?

Dragoș Pătraru: Chiar 23.05! Nu am avut niciun fel de discuție. Mi se pare halucinant. De fapt asta a fost, pentru mine, picătura care a umplut din nou un pahar care a mai dat de câteva ori pe-afară, în ultimii doi ani.

Grila se fixează în cercurile înalte ale TVR, patronate acum de talentatul domn Zgabercea. N-am nimic cu omul, cu Irina Radu și cu el am negociat acum doi ani venirea la TVR1, le sunt recunoscător amândurora, dar dă urât pentru TVR ca deciziile într-o perioadă atât de grea să fie luate de un tip cu problemele lui Zgabercea.

Nu știu dacă dumnealui a decis grila, dar de o lună, de câte ori am întrebat cu cine trebuie să stau de vorbă, mi s-a indicat, de către toată lumea, că singurul care mai are drept de semnătură și mai poate lua decizii în TVR este Zgabercea.

Am mai auzit una tare: așa s-a negociat cu partidele. Păi, dacă dai tot prime-time-ul pentru partide înseamnă că nu ai negociat nimic. Dacă negociai ceva, aveam campanie de la 18.00 la 19.00 și de la 21.00 la 22.00, ceva de genul ăsta. Dar nu, TVR și-a dat jos chiloții, nu a negociat. Probabil i-a întrebat pe politicieni: când vreți? Iar ei au spus că între 21.00 și 23.00, că și ăștia sunt la fel ca angajații TVR: cred că televiziunea asta e a lor. Că trebuie să fie la dispoziția lor.

M-a deranjat nu că intrăm la 23.05, deși suntem în situația de a nu ne plăti luna asta, pentru că sigur nu ne vom atinge țintele de audiență, m-a deranjat că nu m-a sunat cineva să-mi spună: băi, prostule, tu faci emisiunea aia care mai adună ceva oameni în fața televizoarelor pe canalul nostru, tu ce părere ai?

Nimic. Mi s-a trimis un sms, când era deja târziu să punem la punct un program de informare a publicului.

Cine ti-a trimis acel SMS?

Doamna Dana Armașu, redactorul emisiunii noastre, din partea TVR. Femeia asta – care e făcută albie de porci de colegii ei, pentru că dă viză de intrare acestei emisiuni, în care un cretin se leagă de angajații TVR – n-a făcut decât să mă informeze că ora s-a schimbat.

S-a întâmplat joi seară. Ce să mai fac eu de joi până sâmbătă, prima ediție de la 23.05? Am cerut ajutorul telespectatorilor. Peste 5000 au dat share pe Facebook, în câteva ore, anunțului cu schimbarea orei de difuzare.

Ca de obicei, trebuie să facem noi totul. De-asta nu mai vreau să rămânem la TVR.

Eu am crezut că se rupe ceva în mine azi-dimineață, când am văzut audiențele. O emisiune muncită și chiar reușită a făcut cea mai slabă audiență, de când se difuzează Starea nației. 1,2. Asta e medie? Îmi vine să intru în pământ de rușine! Și știu că am câteva locuri rezervate acolo, de clienții emisiunii.

A fost adus vreun argument pentru mutarea emisiunii?

Nu, Dana nu este mandatată să ne explice deciziile. Din cauza campaniei electorale, am fost mutați la 23.05. Ok, am zis, atunci ne vom muta și noi de la TVR. De tot.

Daca te-ar fi consultat, care ar fi fost optiunea ta? Pentru ce interval ai fi optat?

Nu știu, dar i-aș fi sfătuit să nu-și dea chiloții jos în fața partidelor. Noi suntem televiziunea, iar voi sunteți cea mai proastă clasă politică din toate timpurile. Deci, veniți când vă spunem noi, nu când vreți voi!

Am văzut aseară un program d-ăsta de campanie, ai putea să faci și tu un material, e un cadru care circulă pe net, cu vreo zece inși în jurul unei mese meschine, e de filmele cu proști. Nu se face așa campania decât dacă nu te interesează nimic. E doar o bătaie de joc.

Și în campania asta îți îndeplinești misiunea publică și funcția de platformă de dezbateri pentru idei politice doar dacă ai audiență. Nu pui niște oameni la o masă și le spui: vorbiți voi aici și revin eu să sting lumina. Cam asta face acum TVR, unde campania arată mai prost decât la o televiziune locală.

Cum a afectat audiența mutarea emisiunii de la ora 23.05?

Suntem morți și neîngropați. Oamenii și așa sunt bulversați cu plecarea noastră. Plecați, nu plecați, nici ei nu mai știu, săracii, ce se întâmplă. Apoi, luni nu a fost emisiune, pentru că a fost Gala premiilor Uniter, iar marți am înregistrat cea mai scăzută medie din toate timpurile. 1,2. Îmi venea să mă dau cu capul de pereți dimineață, când am văzut. Când văd că facem sub 2 sunt la un pas de icter mecanic. Sper să facem mai bine în seara asta.

Vei incerca sa le propui alta ora de difuzare? Ai aceasta optiune?

Nu. Cred că scrie undeva în contract că dacă mută ora cu mai mult de 15 minute nu se pune audiența, dar nu mai știu dacă așa e, pentru că am citit de curând contractul și sunt îngrozit de ce-am putut să semnez.

Am avut atâta încredere în acești oameni – și până de curând nu mi-au înșelat-o – încât am semnat ce mi s-a pus sub nas. Vom rămâne la ora asta, până la urmă aceasta este o emisiune pentru acest segment, adică nu ora mă deranjează, ci mutarea ei fără acordarea unui timp pentru promo.

Oamenii ne vor găsi și ne vor urmări, așa s-a întâmplat mereu. Ei sunt cel mai de preț lucru pe care-l avem, fără ei am fi fost de ceva timp pe drumuri.

Numirea unui director la TVR schimbă relația ta cu postul public? Te-ai exprimat in emisiune in legatura cu situatia incerta din perioada vidului de putere.

Nu cred că lucrurile se vor schimba la TVR. Nu curând. E clar că Irina Radu este o soluție mult mai bună decât Monica Ghiurco. De fapt, Irina Radu este o soluție, în timp ce Monica nu este. N-am nimic cu ea. Adică am, dar voi spune ce la momentul potrivit, pregătesc o anchetă specială pe subiectul procesului desemnării PDG-ului, pentru că am urmărit lucrurile foarte de aproape.

Cât despre noi, am decis deja, după cum am spus. Plecăm. Decizia mea este luată. Îmi pare tare rău, pentru că am avut aici libertate totală, uneori ne-am luat chiar mai multă libertate decât era cazul, dar despre libertate știii cum se spune, mai bine să fie decât să nu se ajungă.

Nu e vorba de bani, nu e vorba nici măcar de oamenii cu care am lucrat, mulți dintre ei profesioniști adevărați. E vorba de sistem. Care trebuie resetat. Nu poți schimba la TVR lucrurile din mers. Rezistența la schimbare a grupului de aici, care crede că asta e fabrica angajaților, nu a românilor, e prea mare. Mult prea mare. Și-atunci, mai bine plecăm noi.

Ăsta e avantajul nostru, față de foarte mulți dintre angajații TVR. Avem o meserie pe care o iubim, învățăm permanent, ne perfecționăm în fiecare zi, încercăm să fim mai buni de la o ediție la alta, ne respectăm publicul, ținem cont de sugestiile lui și ne dorim performanță. De-aia, ne găsim de lucru oricând, nu atârnăm de o instituție media. Să treacă timpul și să meargă leafa.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*