Ultimele Știri

Partidele își dau mâna pentru a suplimenta bugetul Apărării

Klaus Iohannis și-a dat întâlnire, astăzi, cu toate partidele parlamentare pentru a discuta despre acordul de suplimentare a bugetului Apărării. Însoțit de consilierii săi, președintele a început discuțiile cu delegația PSD, condusă de Victor Ponta, după care cu fortul său partid, care au acceptat creșterea finanțării pentru Apărare până la 2% din PIB.

Delegatia PSD a venit la Palatul Cotroceni în frunte cu premierul Victor Ponta, acesta fiind însoțit de ministrul Apărării, Mircea Dușa, ministrul de Finanțe, Darius Vâlcov, vicepremierul Liviu Dragnea și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, iar după jumătatea de oră de discuții s-au arătat convinși de necesitatea suplimentării bugetare a Ministerului Apărării.

„Voi semna, mâine, în numele PSD, acest acord”, a precizat Victor Ponta, într-o conferință de presă ținută la sediul PSD, susținând ca ideea suplimentării bugetului Apărării trebuie „să fie un proces de durată”.

Consultările ulterioare cu reprezentanții PNL au decurs repede, iar imediat după întrunire, liderul PNL a afirmat că acordul care urmează să fie semnat de toate partidele parlamentare este unul pe deplin justificat, el reprezentând „punerea în opera a tuturor angajamentelor din momentul aderării la NATO, o investiție în securitatea națională și o investiție în securitatea fiecărui cetățean”.

„Prin semnarea acestui acord, România dă un semn de maturitate, de responsabilitate, asumându-și prin consens o promisiune pe care a luat-o în calitate de țară membră NATO”, a declarat Alina Gorghiu.

Din delegația PNL a făcut parte Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Anca Boagiu, Teodor Atanasiu, Andrei Chiliman și Marian Petrache.

Celelalte partide, UNPR, PC și UDMR, deasemenea, s-au lăsat de acord cu creșterea bugetului Apărării la 2% începand din 2017, așa cum se propune în acordul care va fi semnat, mâine, la Palatul Cotroceni.

Reprezentanții PMP, în frunte cu Elena Udrea, și cei ai PLR, conduși de Călin Popescu Tăriceanu, nu au fost invitați la consultări, deți aceste formațiuni politice dețin un număr important de parlamentari.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*